Pescuiesc destul de mult la salau pe lacuri cu adancimea de 2-3 m si pot spune ca cele mai bune rezultate le-am avut pe jiguri cu gramaje mici, de 2-5 grame, armate pe shaduri se 5-10 cm. In functie de dispozitia de moment a salaului, am prins mai bine pe gume lunguiete cu bataie marunta, gen Cabelas Hoochie-koochie sau Relax Ohio, saltate energic de pe substrat, in perioadele in care pestele era agresiv.

Pentru perioadele in care rapitorul este mai apatic, merg pe shaduri de la Mann’s lestate minim si jucate in dinti de fierastrau ampli sau Relax Kopito tarat cursiv, aproape ca un vobler si cu mici salturi rare din bat.

Gumele lunguiete, cu bataie marunta, pot fi o varianta foarte buna pentru pescuitul la salau

Pe tipul acesta de lacuri un rol important il joaca si voblere in declansarea instinctelor de pradator ale rapitorilor, fie ei salai, bibani sau stiuci. Dimensiunea nalucilor folosite tine mai mult de talia pestilor vizati, de dimensiunea pestilor prada din acel lac, respectiv din acel moment sau de preferintele de atunci ale rapitorului, decat de adancimea apei. In general, voblerele cu lungimea de 5-8cm sunt ceea ce folosesc eu cel mai des.

Rapala SSR de 7, Yo-zuri 3D Flat Crank, Salmo Executor sau Minnow de 5 cm, Cozma de 5 sau 7 cm sunt doar cateva dintre voblerele la care am avut rezultate bune, folosind culori adecvate nuantei pe care o avea apa sau perioadei din zi cand vedeam mai multa activitate la suprafata.

In general, la vobler am prins mai bine dimineata si seara, iar nalucile suple au dat mai bune rezultate in cursul zilei, chiar daca au fost si cateva exceptii cand am prins la vobler semnificativ mai bine in timpul zilei decat la gume.

Nu se pot face reguli generale, valabile pe mai multe ape cu adancimea de 2-3 m, dar, pornind de la recomandarile de mai sus si experimentand in diferite perioade,  va veti putea da seama ce prefera rapitorii din zona, in functie de intervalul zilei, culoarea apei sau vreme.

Fir intins!

În urmă cu câteva sezoane am iesit la o partida pe o apa noua, cu substrat fara structuri abrupte, unde sonarul a fost aproape inutil. Am avut ocazia sa invat cum se abordeaza o astfel de situatie cu metode clasice, aplicate si dezvoltate de pescarii care nu aveau acces la tehnologii moderne, al caror sonar era naluca tarata pe fundul apei. O metoda nemaipomenita pentru ascutirea simturilor.

Un pescuit canicular – a fost ideea lui Stefan Tudose. Corect, eram deja in iunie, iar la partidele din luna mai purtam geci groase si suprapantaloni impotiva frigului si a ploii. Mai vine vara odata? De fapt, treaba cu canicula era mai mult un deziderat, pentru ca in perioada in care programaseram partida se anuntau nori, ploi, vijelii (ceea ce s-a si intamplat, in final). Macar frigul se mai imblanzise.

Am pornit spre Milotina, o balta despre care se spunea ca tine mult salau. Nu mai fuseseram acolo niciunul dintre noi. In afara de sonar si de cateva informatii culese prin telefon, nu aveam nimic la dispozitie. In loc sa se simplifice, ecuatia capata tot mai multe variabile.

Lacul ne astepta in liniste, adica nu era nimeni intrat pe apa – si pana la finalul zilei am ramas singuri. Asa ca am putut sa ne alegem barca, am montat motorul electric si sonarul, am incarcat lansetele si proviziile si am pornit in acelasi ton cu balta, in liniste. Cine a auzit vreodata zgomotul unui motor electric stie la ce ma refer. Cerul era cenusiu compact si nu prevestea nimic bun. „Dac-o tine vantul tot asa, macar scapam de ploaie”, a observat Stefan. O pretentie rezonabila, am aprobat eu, cu gandul la ultima activitate pe care a trebuit sa o desfasor sub ploaie – concertul lui Nigel Kennedy cu Damian Draghici la Bucuresti. Nu vroiam sa repet experienta. Cat despre partida de pescuit canicular, parea definitiv compromisa.

Regula celor 10 lanseuri

Malul stang – chel, un povarnis care coboara incet in apa. Malul drept – o padure care se termina in apa cu o limba de stufaris. Sub noi, sonarul ne arata un substrat fara structuri evidente, cu praguri line, ca o farfurie adanca de ciorba. Am ales, normal, malul drept. Prima oprire, in dreptul stufarisului. Pe sonar a aparut o cadere mica de nivel, am pozitionat barca la 10-12 m de buza stufului si am inceput sa „maturam” zona cu lanseuri din 5 in 5 grade. Ambii ne montaseram shaduri pe jiguri de 5 g. „Gata, mutam ancora”, il aud pe partenerul meu dupa numai cateva minute. „Am avut zece lanseuri de fiecare si nicio trasatura, nu-s aici”, a explicat el, cu carligul agatat de blancul lansetei.

Toti salaii au servit acelasi meniu, fara discriminare: naluci siliconice armate pe jiguri

Ne-am oprit mai incolo, pe un loc asemanator si cu rezultate identice. „Ok, mergem unde se termina stuful si padurea”, a dezvaluit Stefan in sfarsit unul dintre locurile sigure despre care aflase in cursul activitatii sale informative. Din pacate, cine i-a dat pontul prinsese toti salaii si ii mutase in alta parte, ca la silicoanele noastre n-a tresarit niciunul. Si asta in conditiile in care am abordat structura din unghiuri diferite.

Am parasit si acest loc, fara regrete. Un milion de ciori stateau pe crengile inalte ale copacilor si faceau un zgomot infernal – nu era chip sa rezisti prea mult acolo. Probabil isi tineau sedinta de dimineata, ca motorul nostru nu putea trezi din somn nici macar un caine de vanatoare. Am mers in continuare pana la dig, unde trei cormorani isi zvantau aripile dupa baia de dimineata.

Cu ochii pe sonar, am inceput sa numaram metru dupa metru, in cautarea unui stalp scufundat (alt pont), cu nume de cod „mogaldeata”. Am stiut ca l-am gasit cand Stefan si-a agatat naluca. A schimbat si a pus una cu fusta (skirt). Incurajati de descoperire, am sondat „mogaldeata” din mai multe parti. Se stie ca uneori este de ajuns sa arunci in acelasi loc din alt unghi decat o facusesi pana atunci si sa ai rezultate. Ei bine, nu a fost cazul, cu toata repozitionarea noastra.

Salaii ies la soare…

Se facuse aproape ora unu si ceva ne deranja teribil. Nu era numai lipsa pestilor. Incrancenati in cautarile noastre, nu ne-am dat seama ca vantul care impiedicase ploaia atatea ore sparsese norii, iar soarele ardea deja cu aproape 30 de grade Celsius. Am ramas in tricou. Ne aflam de-acum pe malul stang, unde doar cateva palcuri de stufaris mai spargeau monotonia peisajului. Practic, ancoram din loc in loc si lansam.

Eliberare, fara nicio exceptie

Pescuit de tatonare. Ultima solutie. Si cea mai veche. Dintr-odata, Stefan a ridicat lanseta, iar varful a ramas indreptat spre apa. In sfarsit, un salau a urcat in barca sa ne mai alunge singuratatea. Frumos, puternic colorat inca, dupa perioada de depunere. Ministudioul foto era pregatit, i-am facut portretul, dupa care pestele a fost eliberat.

Muscase un shad alb sidef, la distanta relativ mica de barca, vreo 7-8 m, nu departe de mal. Stefan si-a ajustat azimutul si a scurtat lungimea lanseurilor, conform noilor coordonate. Desi am vazut unde a prins, buna crestere m-a impiedicat sa dau in acelasi loc. Aruncam mai departe si putin piezis, intr-un unghi de cateva grade. Rezultatele bunei mele cresteri s-au vazut dupa vreo 15-20 de minute, cand Stefan avea patru salai, iar eu continuam sa arunc piezis.

Abia dupa ce am lasat incapatanarea la o parte am reusit sa intep si eu primul salau. Am simtit fiecare centimetru al drilului, ah, ce senzatie. Prindeam pesti si nu ne mai pasa de nimic. Nici de soarele care devenea tot mai insistent. Singura remarca a fost legata de corelatia dintre aparitia lui si momentul in care am inceput sa aducem salai la barca. Dar si asta in trecere, cine mai avea timp sa se uite in sus, cand toata actiunea se desfasura jos?

… si se intorc la apa adanca

Am epuizat locul si ne-am mutat din nou, a cata oara? Am urmat aceeasi tactica a survolarii malului. Ne-am oprit in doua locuri, insa pestii disparusera. In acel moment am reconsiderat strategia cu 180 de grade, respectiv am intors barca si am inceput sa ne deplasam de la „Musuroaie” (asa am botezat acel loc) catre pontoane, nu catre capatul lacului.

Pestii sunt inca foarte „nervosi” dupa depunere

Ideea s-a dovedit buna, caci am gasit din nou locuri cu pesti. Cam din doua in doua ancorari, opream intr-o zona productiva. Capatasem incredere si asta s-a vazut imediat. Intr-un singur loc am reusit contraperformanta sa scap trei pesti maricei, unul chiar langa barca, am apucat doar sa-i vad spinarea intunecata. Iar pe-al patrulea l-am lasat sa plece din lanseta, era un pui de strapazan.

La rastimpuri, mai faceam si cate un zig-zag, treceam lacul pe partea opusa, poate-poate. Insa nimic, malul drept nu a adus nicio captura pe parcursul intregii zile. Tot malul stang tinea pestii. Pe masura ce balta se incalzea, pestii atacau nalucile din ce in ce mai departe de mal, in apa mai adanca. Stefan a punctat si la capitolul CMMC, un salau de 3,5 kg.

Canicula si furtuna

Chiar daca stateam cu ochii numai in apa, soarele, care batea in oglinda lacului, ne orbea. Ne-am dat seama ca suntem complet descoperiti, nu aveam la noi niciun fel de solutie protectoare, in afara de sapca inmuiata in apa. Mainile capatasera un rosu nu tocmai sanatos, iar cureaua ceasului, de obicei lejera, imi strangea incheietura. Planuiseram noi un pescuit canicular, le-am avut pe amandoua pana la urma – si pescuitul, si canicula.

Apa din sticle aducea deja cu o supa luata de pe aragaz, ceea ce i-a amintit partenerului de o solutie din adolescenta. Sareau in apa cu o sticla goala, tinuta cu gura in jos, se scufundau pana la 3-4 m, unde intorceau sticla cu gura in sus si veneau la suprafata cu apa adanca si rece. Nu mai suntem adolescenti, asa ca nu am simtit nevoia de free diving. In plus, trecuse de 7 seara si o luaseram usor spre ponton, cu o ultima oprire programata la capatul padurii, malul drept.

Unul din exemplarele pe care am reusit sa nu le scap langa barca

In spatele nostru, cineva scapa niste obiecte grele pe jos, cu un ecou infundat si amenintator. Am intors privirile si am vazut ca intunericul venea mai repede decat in mod obisnuit pentru luna iunie. Nori negri asurzitori inaintau in directia noastra cu o viteza mult peste ceea ce putea dezvolta micul nostru motor silentios. Am trecut iarasi prin dreptul ciorilor din padure, nu terminasera sedinta sau, cine stie, bateau clopotele de furtuna. Am ajuns la mal mai mult impinsi de vant decat de motor, iar norii ne depasisera deja.

Fata de dimineata, cand intraseram pe lac, au mai aparut niste pontoane, iar muncitorii continuau sa bata cuie. N-am mai cascat gura prea mult. Am incarcat repede masina si-am intins-o in viteza maxima. N-a durat mult si ploaia, de fapt o rupere nori, ne-a prins din urma. Prea tarziu, insa. Rezolvaseram deja ecuatia cu doua necunoscute: pescuit in conditii de canicula pe o balta necunoscuta.

Eu prefer silicoanele pentru pescuitul salaului, dar asta e doar ce-mi place mie mai mult. In general, gasim salaii in preajma structurilor si un singur carlig, chiar daca este montat normal, are mai multe sanse sa nu se agate decat cele doua ancore ale unui vobler. Pentru ape cu adancimi de 2-3 m, voblerele dau rezultate mai bune in majoritatea cazurilor, mai ales dimineata si seara, cand salaii se hranesc in suprafata, dar este foarte greu sau foarte scump sa pescuiesti cu voblere intre crengi sau betoane scufundate, adica exact locurile preferate de pesti.

Voblere fotografiate pe hartie cu patratele, pentru a scoate in evidenta lungimea lor, precum si dimensiunea barbetelor.

Pentru a stabili o strategie pentru partida care tocmai incepe, trebuie sa fim atenti la cateva semne care pot trada pozitia si preferintele pestilor in acel moment. Daca zarim atacuri in suprafata, este clar ca trebuie sa incepem cu naluci de suprafata, daca vedem grupuri de pestisori tasnind din adanc si imprastiidu-se la suprafata, similar cu ceea ce vedem cand ataca avatul, dar fara a vedea efectiv atacul sau rapitorul, atunci salaul se hraneste intre ape, iar daca vantul face sa apara valuri mari, atunci exploram pragurile de pe substrat, cu precadere zonele in care aceste valuri formeaza curenti. Daca rapitorii nu se tradeaza, vom porni explorarea de la agresiv la pasiv si de la suprafata spre adanc, in general, cu mentiunea ca, la salau, daca nu vedem semne in suprafata, putem trece direct la explorarea pragurilor si structurilor de fund. Am mai spus si repet, agresiv inseamna vibratie puternica, naluci mari, culori stridente sau greutati mari la jiguri, iar pasiv inseamna vibratie discreta sau deloc, marimi mici la naluca, culori neutre si greutati mici la jiguri. In functie de tipul de naluca si caracteristicile locului, agresiv sau pasiv poate sa insemne cu totul altceva, de la o partida la alta. Aceasta strategie ne aduce cea mai mare rata a capturilor, fiind siguri ca alegem cei mai agresivi rapitori ai momentului si functioneaza foarte bine in cazul in care cunoastem locurile unde urmeaza sa pescuim.

Daca zona ne este total necunoscuta, incepem prin a localiza rapitorii, respectiv zonele in care acestia sunt cantonati (nu uitati: 90% din pesti stau in 10% din apa!). Pentru aceasta alegem o naluca medie in spectrul agresiv-pasiv, care este cel mai probabil sa declanseze un atac, indiferent de preferintele de moment ale pestilor. O culoare naturala, cu vibratie medie spre mica, de 6-7 centimetri, care lucreaza bine la o viteza mica este ceea ce alegem din trusa. In zona (zonele) in care avem atac aplicam strategia de mai sus pentru a maximiza rata capturilor. Naluca sau combinatia care functioneaza cel mai bine, impreuna cu felul de recuperare si caracteristicile locului formeaza un „patern” pe care il putem cauta si reproduce in alte zone ale lacului, fara a mai trece prin tot spectrul de explorare, iar daca observatiile noastre sunt corecte si complete (adica daca nu ne-a scapat o caracteristica sau mai multe din „patern”), aceasta combinatie poate fi aplicata si alta data sau in alte locuri in care avem conditii similare.

Pe scurt, ca o concluzie, vara salaii stau grupati, in zone cu fund tare si apa oxigenata. Au perioade de activitate maxima alternate de perioade lungi de apatie, dar chiar si in perioadele de apatie, un jig greu care bate agresiv pe un platou de piatra starneste un atac care activeaza ca la comanda toti salaii din zona si poate declansa o partida memorabila cu 30-40 de pesti capturati intr-o ora, desi cu cinci minute in urma totul parea mort, coplesit de canicula. Acum este momentul in care orice naluca isi poate gasi maximul, incepand cu voblerele minnow de suprafata si terminand cu cele lipless, cu multe bile, sau cicade. Pilkerele grele, de plumb, pot fi naluca minune intr-o zi, iar in alta zi, in acelasi loc, un shad de 10 cm cu coada de randunica, lestat cu 2-3 grame si plutind lenes ne aduce partida vietii, cu atacuri care fac sa sara apa din fir si pastila din inele. Daca ar fi sa pot lua cu mine doar doua naluci pe o astfel de apa, vara (bineinteles, mai multe bucati la fel din doar doua feluri de naluca), as lua un shad cu bataie marunta, de 8-10 cm cu jiguri intre 7 si 12 grame, precum si un vobler de suprafata 6-8 cm, cu o bataie marunta si deasa pentru perioadele de dimineata si seara, probabil ambele in culori stridente.

Naluci siliconoce fotografiate pe hartie cu patratele, pentru a scoate in evidenta lungimea lor.

Daca locurile vizate au structuri cu rata mare de agatare (copaci scufundati, resturi de beton cu sarme, praguri cu stepi sau radacini), shadul l-as monta pe o montura Texas sau Carolina, offset, cu gramaj la limita minima. Daca lacul are structuri putine si mici, localizate punctual (de ex: un fost calugar, un bloc de beton compact de 2-3 m, o mica movila de moloz etc.) atunci as folosi montura drop shot, jucata mai mult pe loc, pe structura (aici „pe” insemnand pe zona de atac, chiar daca este langa structura). Daca nu stiu ce ma asteapta atunci aleg un fir gros, de cca 20 lb si carlige care se dezdoaie foarte usor si leg shadul normal, iar daca structurile sunt praguri de piatra sau argila, locuri in care agtaturile nu inseamna automat si pierderea nalucii, sau daca sunt sanse sa fie somni mari pe aceleasi structuri, atunci voi folosi cele mai tari si mai ascutite carlige. Am mentionat doar somnii mari deoarece am scos fara probleme salau de peste 9 kg dintr-o zona cu copaci scufundati, cu un carlig nr 1 dezdoit si reindoit de nenumarate ori in aceeasi zi, cu un fir Sufix de 15 lb forta, vechi. Am mentionat numele firului doar pentru a specifica faptul ca nu era un fir supradimensionat ca PowerPro sau Stren, mult mai groase decat altele.

In ce priveste montura si tehnica folosita, in general, montura trebuie sa fie corelata cu caracteristicile locului de pescuit, cum spuneam mai sus, iar viteza de recuperare cu preferintele pestilor din acel moment (gradul de agresivitate). Rezultate bune puteti avea si cu un zig-zag agresiv si cu o traiectorie aproape liniara, in functie de ce anume vor rapitorii in acel moment. Incercati diferite feluri de prezentare, precum si viteze diferite, indiferent ca vorbim de vobler sau guma, alternandu-le chiar si in timpul aceleiasi recuperari si veti vedea ce raspuns primiti.

Fir intins!

(Si ca sa fie intins de mai multe ori C&R!)

Pe un rau mare, cum este Muresul, nu te poti plictisi. Mereu apar situatii noi, mereu trebuie sa cauti o solutie. Reusesti sa te adaptezi, prinzi peste. Nu reusesti sa intelegi ce se intampla dincolo de oglinda apei, te vei confrunta cu perioade mai scurte sau mai lungi in care „pestii nu mananca”.

Pescuitul pe rau are un farmec aparte. Variatiile permanente ale nivelului si debitului raului, circulatia populatiilor piscicole si evolutia comportamentului acestora in functie de conditiile mereu schimbatoare din mediul acvatic pun in permanenta pescarul in fata unor situatii noi.

Desigur, poti da vina si pe poluare, pe braconaj, pe faptul ca nu mai sunt pesti cum erau odata, ca altii retin prea multi din pestii prinși si cate si mai cate, pentru a-ti justifica resemnarea ori nereusitele. Sau, dimpotriva, te poti incapatana sa cauti solutii, sa muncesti mai mult, iar atunci si rezultatele se vor vedea curand.

Voblere, nu jiguri

Setul de voblere pregatite pentru salaii de Mures

Spre sfarsitul primaverii, dupa depunerea icrelor, debuteaza o perioada in care salaii se hranesc intens. Incalzirea treptata a apelor face ca bancurile de pesti pasnici sa paraseasca portiunile adanci si linistite ale raului, unde si-au petrecut anotimpul rece. Acestia incep sa prefere apele mai putin adanci, care se incalzesc mai repede, zonele cu prundisuri, unde flora si microfauna subacvatica se dezvolta accelerat, pe masura ce temperatura apei creste, zonele cu curent mai rapid, care le aduce un surplus de hrana si de oxigen.

Evident, pestii rapitori, printre care si salaii, vor migra la randul lor spre locurile in care s-au mutat pestii-prada. Metabolismul lor se intensifica o data cu cresterea temperaturii mediului ambiant si, implicit, a temperaturii lor corporale. Vor fi dispusi sa cheltuiasca mai multa energie pentru cautarea si capturarea prazii, se vor hrani mai intens si mai des.

Jigul, care in perioada rece era de neinlocuit in pescuitul salaului, isi pierde acum din eficienta. Sunt dificil de abordat cu jigul locurile in care apa curge repede si are 1-3 m adancime, mai ales atunci cand se pescuieste de pe mal. A venit timpul pentru hard baits!

Voblerele pe care le folosesc de obicei pentru pescuitul salaului in apa curgatoare au un profil „flat”, cu barbeta relativ ingusta, ceea ce le confera o stabilitate mai mare in curentul raului. Am observat ca voblerele „fat” sunt mai putin stabile si, de multe ori, au tendinta de a se inclina pe-o parte atunci cand se lovesc de bolovani, prundis sau alte obstacole intalnite in cale.

Dintre voblerele preferate de mine la pescuitul salaului, cele mai des folosite sunt Rapala Jointed Shad Rap – 5 cm, Rapala Shad Rap – 7 cm, Yo-Zuri Hardcore 60 si 75, Cabela’s Rad Shad – 7 cm (floating), Lucky Craft Pointer DD 78 și LV 200 etc.

In general, in aceasta perioada salaii prefera curentul ceva mai rapid, dar constant, fara vartejuri mari. Locurile in care apa se involbureaza sau „fierbe” nu se numara printre cele mai agreate.

De aceea, caut salau prin balastiere, pe pragurile ce marginesc gropile sapate in albia raului pentru extragerea balastului și de-a lungul malurilor verticale. Sunt adesea productive si malurile abrupte naturale, spalate de curent, partea din aval a insulitelor de prundis, pragurile formate de curgerea apei. De asemenea, trebuie cercetate diversele obstacole de pe albia raului, dupa care se formeaza portiuni cu apa calma, cum ar fi bolovani desprinsi din malurile consolidate, buturugi, copaci cazuti in apa, deseuri din beton rezultate din demolari si ajunse din fel de fel de motive in apa. Adica taman locurile cu cele mai fioroase agataturi, de care cei mai multi pescari se feresc.

Pentru tatonarea unor astfel de obstacole, dupa care salaii stau la panda, folosesc cel mai des voblere plutitoare, cu o flotabilitate mare, care pemite ridicarea acestora cat mai rapid in cazul contactului cu structura. Un vobler suspending sau scufundator este mult mai greu de salvat in astfel de situatii.

Alungat din structura

Voblerul aduce salai memorabili

Dar sa va povestesc mai bine o intamplare legata de pescuitul intr-o zona cu agatatura gozava. Pescuiam impreuna cu un prieten la vobler in lungul unui mal abrupt. Curentul era repede, iar apa cadea in 1,5 metri chiar in apropierea malului si se adancea spre mijloc pe la 3 metri. La un moment dat, un salau destul de mare i-a atacat voblerul undeva la 10 metri in josul malului, in dreptul unor tufisuri de salcii tinere. Dupa un dril de cateva secunde, salaul s-a refugiat in spatele unor cioate de pe fundul apei si a rupt firul. Colegul a continuat sa tatoneze zona, insa nu dupa mult timp a mai agatat un vobler in acelasi loc si a renuntat.

Am incercat sa imi iau cateva repere pe mal pentru a sti unde e agatatura, iar la urmatoarea partida am mers inarmat cu un fierastrau. Mi-am facut un loc de coborat la apa printre tufisuri, cu vreo 2 metri in amonte de agatatura, astfel incat sa pot evolua voblerul in aproprierea albiei pana in imediata apropiere a buturugilor, fara sa risc pierderea lui.

Am lasat locul sa se linisteasca vreo ora, timp in care am pescuit pe locurile din jur. Cand m-am intors am pus in agrafa un Rapala Jointed Shad Rap de 5 cm, un vobler cu care imi place sa abordez locuri noi si pe care il consider foarte bun pentru pescuitul de cautare. Am ales o culoare mai vie, avand in vedere turbiditatea destul de mare a Muresului din acea zi, care nu imi permitea sa vad in apa mai mult de 10-15 cm.

La prima lansare am adus naluca, asa cum mi-am propus, in spatele agataturii, pana am simtit ca barbeta voblerului loveste in creanga. Am oprit imediat recuperarea, lasand curentul sa scoata voblerul din copac, iar in momentul in care am reluat mulinarea si voblerul a inceput sa urce spre suprafata am simtit o lovitura scurta, ca si cand pestele ar fi vrut sa alunge intrusul.

Am stat cateva secunde pe ganduri, neputandu-ma hotari sa lansez din nou sau sa schimb voblerul. Temandu-ma ca salaul de jos a devenit suspicios, am schimbat cu un vobler fara rattle, un Shad Rap clasic de 7 cm, colorat tot strident.

La urmatorul lanseu am repetat figura, dar voblerul n-a mai apucat sa ajunga la agatatura. Salaul l-a lovit cu brutalitate si n-a mai fost nevoie sa intep, ca a si plecat la vale, hotarat sa-mi ia voblerul cu totul. N-a avut insa noroc in acea zi, asa ca in scurt timp a ajuns pe mal. Cantarul de la grip indica 12 lb.

Cioatele scufundate au mai dat cativa șalai frumosi si la partidele urmatoare, pana m-am luat cu altele si am incetat sa o mai vizitez.

Salau de 12 lb, prins cu un shad rap colorat strident

Șalaul deghizat in avat

Insa salaii nu stau intotdeana cantonati pe langa structuri, asteptand ca prada sa le treaca prin fata. De multe ori isi parasesc ascunzatorile si ies la vanatoare in zone deschise, cauta albitura in masa apei, in preajma malurilor, la apa mica sau chiar la suprafata. Astfel de incursiuni au loc de obicei la crepuscul, sau dupa caderea intunericului, sau… atunci cand au ei chef.

Ce va spun acum imi aminteste de o alta partida in care cautam locuri noi pe Mures, intr-o balastiera pe care nu o mai vizitasem de mult. Era o zi cu cer acoperit de un plafon de nori plumburii si josi. Statea sa ploua. Apa, relativ limpede, imi permitea sa vad pietrele de pe fund pana la o adancime de 40-50 cm.

Mi-a atras atentia un loc in care se sapase probabil recent, caci pe mal rasarise un munte de balast cat doua etaje de bloc. Curentul apei venea cu putere pe langa mal pana intr-un punct, de unde incepea groapa, loc din care pleca spre mijlocul raului, pentru ca sa revina din nou pana in mal la vreo 30 de metri mai la vale. Pe langa mal urca un contracurent ceva mai lent. In marginea din amonte a gropii erau adunati cativa obleti care muscareau. Nu am ajuns bine si un peste dadu iama in albitura.

M-am ghemuit langa apa, undeva la  mijlocul contracurentului, astfel incat sa pot aborda intreg malul de-a lungul gropii. Apa era destul de limpede si imi era teama ca pestele pus pe mancat sa nu ma simta. Incercam sa imi dau seama ce este, cand a rapit zgomotos in marginea curentului principal, chiar in fata mea, de mi-a stat o clipa inima in loc. Wow! Un avat mare. Poate chiar de 4-5 kg.

Am schimbat repede voblerul cu un Yo-Zuri Hardcore 60 si am dat cateva lanseuri de tatonare. Pestele a rapit inca o data la suprafata, improscand apa si intarindu-mi convingerea ca am in fata un avat capital. De data aceasta a iesit chiar in apropiere malului, in partea din jos a gropii, acolo unde curentul revenea in mal. Imi era limpede ca ma aflam pe terenul lui de vanatoare si el tocmai acum isi facea rondul de seara. Cobora la vale in curentul rapid si urca pe langa mal, probabil chiar pe la un metru de mine.

M-am oprit din lansat, incercand sa ii intuiesc cat mai bine pozitia. Dupa 2-3 minute, a rapit din nou in partea de sus a anaforului, de data asta mai in adanc, fara zgomot, dar imprastierea obletilor l-a tradat. Am lansat in fata lui si a atacat imediat, tocmai in timp ce scufundam voblerul. Am intepat instinctiv, fara a mai sta pe ganduri. I-am simtit pentru o clipa forta si apoi firul s-a detensionat brusc. Un sfac al triplei de pe burta voblerului se dezdoise.

Eram dezamagit ca am ratat un asemenea avat grozav și ma uitam incurcat la vobler sa pricep cum naiba nu s-a agatat, cand pestele a mai atacat o data obletii din suprafata, chiar in dreptul meu. M-am inveselit brusc, intelegand ca nu l-a speriat contactul cu naluca si am luat febril cutia cu volere de avat, sa il schimb pe cel care s-a dovedit cu ghinion.

Avatul cu colti de argint

Am pus un Lucky Craft Pointer DD 78, una din armele secrete pentru avat, cu care dadusem recital la avat in Delta toamna trecuta, vopsit predominant intr-un alb perlat, cu o pata rosie pe burta. N-am lansat imediat, ci am asteptat tremurand de andrenalina ca vanatorul vanat sa isi tradeze din nou pozitia. Si a facut-o, imprastiind inca o data obletii in amonte.

I-am servit scurt voblerul prinzator si n-a mai stat pe ganduri. A dat in el vitejeste, incat mi-a luat fir direct din atac, indoind in doua lanseta din fibra de sticla. A cedat insa in scurt timp in clestii gripului: avatul era de fapt o frumusete de salau de 11 livre. L-am eliberat imediat dupa ce am facut cateva fotografii si am continuat sa pescuiesc inca vreo ora, dar nu am mai vazut nici macar un atac. „Avatul” se saturase pentru acea seara.

In pescuit trebuie sa acordam maxima importanta lucrurilor care ne pot influenta pozitiv partidele, tocmai de aceea o sa vorbim despre unul din cele mai importante aspecte pe care foarte multi pescari il neglijeaza.

De cele mai multe ori luam in calcul doar lucrurile pe care comerciantii ni le prezinta frumos ambalate pe tejghea, pentru a ne determina sa le cumparam. Atunci cand auzim ca cineva a facut o partida de exceptie la salau, primul nostru gand este sa aflam cu ce naluca a dat, pentru ca sigur asta e secretul datorita caruia a prins atat de bine. Daca am aflat naluca, e bine de stiut culoarea si urmatoarea intrebare va fi cu siguranta legata de paternul nalucii prinzatoare. Odata stabilita culoarea castigatoare trebuie sa aflam si marimea nalucii pentru ca, deja se stie: „marimea conteaza!”. Oare dupa ce am aflat toate detaliile legate de tipul, marca, culoarea si marimea nalucii ce altceva ne-ar mai putea interesa in afara de locul si ora unde s-au prins pestii?!… pai cam atat ar fi, pentru ca astea sunt, de obicei, intrebarile uzuale pe care le auzim zi de zi in discutiile pe care le avem cu prietenii cu care ne intalnim si vorbim de pescuit.

Ajustarea greutatii jigului iti poate aduce rezultate neasteptate

Da, de obicei acestea sunt intrebarile cheie pe care cei mai multi pescari le pun in discutiile lor mai mult sau mai putin sincere legate de partidele unde s-a prins bine. Sa nu uitam insa de cateva aspecte foarte importante de care trebuie sa tinem cont. Greutatea nalucii, grosimea firului principal (textil sau mono), grosimea liderului, adancimea apei, pozitionarea corecta si viteza curentului sunt mult mai importante si toate aceste elemente influenteaza caderea.

Caderea nalucii pe substrat, un aspect de care se vorbeste putin, atat de putin incat multi pescari nici nu mai dau importanta acestui detaliu. Am incercat sa imi dau seama daca intr-adevar caderea e atat de importanta. Atunci cand gaseam pesti activi si aveam prezentari, schimbam mai multe modele de silicoane, dar incercam sa jonglez cu viteza cu care acestea coborau pe substrat. Mi-am dat seama repede ca nu tipul sau marca palsticelor era cel mai important detaliu care provoca atacul salailor, ci mult mai importanta e viteza cu care acestea coborau in apa. De multe ori salaii prefera ca naluca sa planeze mai mult si nu o ataca decat atunci cand aceasta planeaza lent sau, dimpotriva, cauta viteza data de o supralestare.

De acest optim de prezentare ne dam seama doar prin numeroase incercari si combinatii intre firul principal, lider si greutatea jigului, tinand insa cont de vant, adancime, curent si distanta de lansare. Cu cat distanta de lansare este mai mare, cu atat intra mai mult fir in apa, influentand frecarea si implicit caderea, insa nu trebuie sa neglijam unghiul pe care firul il face cu apa, pentru ca acest lucru poate fi influentat si de pozitia lansetei. Aceasta poate fi tinuta cu varful in sus sau paralel cu apa. Atunci cand lanseta e tinuta cu varful in sus caderea poate fi controlata foarte bine din lanseta, sustinand greutatea nalucii si permitandu-i o cadere controlata. Aceasta ne permite o usoara supralestare a nalucii pentru a obtine o miscare mai agresiva, exact cat trebuie pentru un optim de prezentare. Atunci cand pescuim cu lanseta paralela cu apa si dinamica nalucii o facem aproape exclusiv din mulineta, caderea o putem controla doar prin infranarea nalucii, folosindu-ne de grosimea sau de lungimea liderului. Daca naluca noastra la care raspund salaii coboara prea lent, se poate chiar renunta la lider, legand direct naluca. Acest lider actioneaza ca o parasuta si de aceea grosimea si lungimea acestuia sunt aspecte foarte importante in viteza cu care naluca atinge substratul.

Daca naluca coboara lent, se poate renunta la leader.

Concret, sa presupunem ca alegem sa pescuim cu o naluca de silicon de 5 cm, cu un profil discret si vrem sa pescuim pe o apa de 1,5–3 m, iar pentru o mai buna discretie ne-am pozitionat la o distanta mai mare de locul unde stau cantonati salaii, iar pentru a obtine un lanseu lung tebuie sa supralestam. Daca supralestam, nu facem altceva decat sa facem ca naluca sa cada prea repede si sa fie ignorata de pesti. O solutie ar fi sa folosim un lider de un diametru mai gros (0,40–0,50 mm) care sa infraneze caderea, astfel incat sa avem prezentari. Daca ne putem apropia de zona unde lansam, ideal ar fi sa scadem greutatea pentru a obtine o intrare mai discreta in apa si o cadere mai naturala. E greu de dat exemple si situatii concrete, pentru ca intotdeauna cand pescuim conditiile se schimba si datorita acestor schimbari trebuie sa avem o deschidere permanenta spre adaptarea monturii noastre, pentru a obtine prezentarea optima, chiar ideala, care face ca pestele sa nu spuna NU niciodata.

Nu la multi pescari am vazut mai multe role cu grosimi diferite pentru lider si foarte putini dau importanta acestui aspect. E adevarat ca 4-5 role de fir iti ocupa mult spatiu in geanta si la cate acareturi avem nevoie sa luam cu noi, e mai simplu sa alegem maxim 2 diametre, insuficient insa daca vrem sa gasim solutia ideala. De multe ori trebuie incercat doua sau chiar trei diametre de fir pentru a obtine caderea ideala care sa provoace atacuri repetate.

Un alt truc pentru a ne apropia cat mai mult de perfectiune este ajustarea greutatii jigului astfel incat acesta, in combinatie cu naluca de silicon aleasa, sa cada perfect. Dar de ce ajustarea si nu pur si simplu schimbarea jigului cu un altul, mai mic sau mai mare in functie de situatie? Pai foarte simplu, de regula greutatea jigurilor depinde de matrita folosita la turnare care, chiar daca acopera o plaja mare de greutati, nu poate sa mearga din gram in gram, iar ajustarea de care poate fi nevoie la un moment dat poate fi chiar una foarte mica. Aceste ajustari le putem face taind din plumbul jigului cu un cleste ascutit cu deschidere mare, care sa cuprinda bila si din aproape-n aproape luam din plumb exact atat cat avem nevoie pentru o cadere ideala. In acest mod ne putem ajusta exact greutatea nalucii alese, fara a mai jongla din grosimea liderului.

Nu la multi pescari am vazut mai multe role cu grosimi diferite pentru leader si foarte putini dau importanta acestui aspect.

Un aspect care trebuie discutat atunci cand vorbim de cadere este grosimea firului principal, fie el textil sau mono. Acest element este foarte important datorita faptului ca influenteaza rezistenta in timpul drilului. Aici trebuie gasita o solutie de compromis intre un diametru cat mai mic raportat la o rezistenta cat mai mare. Daca pescuim la distanta, pe vant sau in ape adanci, ideal ar fi sa folosim diametre cat mai mici care sa influenteze cat mai putin caderea datorita frecarii. Un fir gros, la frecarea cu vantul, poate influenta caderea nalucii astfel incat aceasta sa nu fie suficient de atractiva pe cadere si sa fie ignorata de pestii din zona. Acest lucru ne va obliga sa supralestam pentru a obtine viteza ideala in prezentare.

Atunci cand pescuim in ape mai putin adanci, fara vant si dorim sa supralestam pentru a obtine lansari mai lungi, alegerea unui fir principal de diametru mare si a unui lider mai gros poate sa influenteze pozitv caderea nalucii noastre.

Ar mai fi foarte multe de spus referitor si la alte elemente care influenteaza pozitiv sau negativ caderea nalucii, cum ar fi densitatea siliconului, forma, profilul, precum si marimea acestuia, care datorita frecarii cu apa infraneaza mai mult sau mai putin caderea jigului, insa toate aceste combinatii trebuie incercate de fiecare pe apa si cu siguranta ca acolo vor fi intelese mult mai bine.

Si nu uitati cel mai important lucru, salaul va va raspunde cu sigranta atunci cand, combinand aceste elemente, o sa gasiti caderea perfecta.