În pescuitul şalăului la copcă cea mai eficientă abordare este pescuitul cu peştişor viu. Ocazional, în funcţie de apetitul peştilor şi confortul termic oferit de structurile în jurul cărora sunt cantonaţi, salăii pot fi pescuiţi şi la năluci artificiale.

COPORTAMENT
Pe timpul iernii șalăul caută de regulă zone cu configurație similară celor pe care stă cantonat și în perioada caldă, însă situate la adâncime mai mare. Acolo temperatura apei este mai ridicată și mai constantă.

Laurentiu Andronic cu un şalău pescuit la copcă

LOCALIZARE
Alegerea locului de pescuit la şalău iarna presupune o cunoaștere foarte bună a zonei sau multă muncă de sondare. Și la șalău se pescuiește mai mult cu momeală vie și simultan la mai multe copci, ca la știucă.

FORAREA COPCILOR
Forăm pentru început un rând de copci deasupra locului vizat. În momentul în care avem prima prezentare înseamnă că știm și adâncimea la care vânează șalăii. După aceea, forăm rapid în lateral alte câteva copci, în care punem monturile.

LANSETE
Model de copcă de 50 – 70 cm, ceva mai puternic, preferabil din fibră de sticlă plină sau compozit. Se pot utiliza și lansetele folosite de regulă în pescuitul cu linguri oscilante, de 2,1 m și putere de aruncare de 10 – 30 grame.

MULINETE
Cele din clasa 2500 folosite în pescuitul cu năluci.

FIRE
Pentru ca marginile copcilor pot fi foarte ascuţite recomandăm folosirea firelor rezistente la abraziune, preferabil monofilament de 0,2 – 0,24 mm.

NĂLUCI
Dandinete, voblere pentru pescuit pe verticală, cicade, silicoane sau minipilkere.

TEHNICĂ
Iarna șalăul este extrem de apatic și se poate pescui cu succes doar cu peștisor viu. Dacă ne hotărâm însă să-l pescuim cu năluci, atunci trebuie să o facem prin pompaje scurte, liniare sau în dinte de fierăstrău.

Recuperarea se face cu viteză mică și controlând în permanență viteza de coborâre a nălucii. Stopări de 1-5 secunde între pompaje, în care năluca rămâne suspendată deasupra substratului.

Primăvara, după dezghet, este cea mai bună perioadă din an pentru pescuitul șalăului. În funcție de zonă, această perioadă poate fi din februarie-martie, când pe unele zone încă mai persistă gheața, până în mai-iunie când apa se încălzeste spre 15-16 grade.

Masculii se pregătesc pentru reproducere alegându-și o zona de cuibărire pe care o vor păzi de intrusi până după ce icrele eclozează și micii șalăi își vor începe viața.

Daca pescuiti pe ape cu pante line pe fund si fara structuri, mergeti pe un shad de 8-10 cm montat pe un cârlig 4/0 si 7-10 grame

Femelele își aleg partenerul în funcție de locul pe care-l deține și, din această cauză, agresivitatea șalăilor este la cote maxime, indiferent că încearcă să îndepărteze un rival sau că încearcă să-și apere progeniturile de bibanii lacomi care-i pândesc.

Această agresivitate este ceea ce dorim să stimulăm pentru a obține cele mai bune rezultate, pentru că instictul de hrănire este mai putin puternic în perioda de reproducție.

Deși condițiile pot fi extrem de diferite, de la ape curgătoare la balți și lacuri, de la adâncimi de 1-2 m la 8-10 m sau mai mult, de la pescuit de pe mal la pescuit din barcă, ape limpezi sau total opace, fiecare din aceste condiții influențând decisiv comportamentul peștilor, o să încerc să fac niște recomandări pentru cele mai întâlnite situații.

Având în vedere oferta foarte mare de omeli artificiale de pe piață, o să fac cateva propuneri de năluci de la producătorii cei mai cunoscuți de la noi, cu precizarea că puteti alege orice altă firmă a cărei produse au un comportament asemănător cu cele descrise.

Năluca trebuie să fie aleasă în funcție de apa în care pescuiti. Dacă este un lac de câmpie cu adâncimi de 1-3 m, pante line pe fund și fără mari structuri, zona cea mai potrivită ar trebui să fie în apropierea malurilor, în apa cu adâncimea de 1-1,5 m.

Cea mai potrivită nalucă ar trebui să fie un vobler cu barbetă mică, de regulă cu bătaie măruntă și deasă, de 7-9 cm, în culoarea bibanului de exemplu, sau un shad de 8-10 cm montat pe un cârlig 4/0 si 7-10 grame. Eu personal aș alege voblerul dintre Rapala Husky Jerk sau Rapala Team Esko, iar shadul dintre Relax Aqua si Mann’s Shad.

Începeti cu o recuperare constantă a voblerului și, dacă pestii nu răspund, recuperati cu vârful lansetei în jos, lent dar cu smucituri scurte și puternice, menite să trimită voblerul agresiv spre substrat, imitând un pește care vrea să ciugulească icrele din cuib.

La fel pentru shad, o recuperare liniară, alternată cu o recuperare în dinți de fierăstrău, va ajuta să gasiti mișcarea câștigătoare. Dacă locul în care pescuiti este un lac cu adâncimi de până la 7-8 m, cu praguri și structuri, zona vizată va fi un platou sau un prag cu coborâre lină, cu adâncimi de 2-4 m, cu crengi sau rădăcini de stuf. Aici năluca potrivită va fi un un vobler de tip rattling sau crank, sau acelaș shad montat pe un jig de 9-14 grame, jucat la fel ca în cazul precedent.

În aceste condiții, voblerul pe care l-aș alege ar fi un TN (Illex sau Jackall), un Shad Rap Jointed sau un Executor Deep Runner. TN-ul poate fi recuperat liniar cât mai aproape de fundul apei sau cu ridicări din băț care să-i dea accelerări pe urcare, urmate de un scurt stop, necesar voblerului ca să atingă din nou fundul.

Voblerele crank, plutitoare, cu barbeta mare, exploreaza diferite adâncimi riscând cât mai puțin să rămâna în agățături

Shad Rap-ul l-aș folosi dacă adâncimea apei este mai mare cu maxim 1 m decât adâncimea la care acesta evoluează, iar șalăii sunt mai puțin agresivi, pentru că este un vobler suspending care, stopat din când în când, dă timp peștilor să se apropie până la distanța de atac, iar Executor-ul, la fel ca în cazul precedent, cu zmucituri din vârful lansetei îndreptate în jos, în zone cu agațături pe substrat.

În cazul râurlor, zona căutată este tot în apropierea malurilor, zone cu crengi sau agățături și apa relativ lină, cu adâncimi de 1-3 m. Aici aș folosi voblere crank, plutitoare, cu barbeta mare care să mă ajute să explorez diferite adâncimi riscând cât mai puțin să rămâna în agățături.

Un Rapala DT ar putea fi soluția câștigătoare, alternând cu Yo-zuri Hardcore sau Lucky Craft pointer. Un shad de 6-10 cm armat cu un jig de 12-14 grame este o soluție de mijloc care permite explorarea unui mare număr de situații cu care ne putem întâlni pe un râu și ne va da indicii despre pasul următor.

Dacă ajunge greu pe substrat (sau deloc), mărind greutatea jigului sau micșorând mărimea shadului putem mări viteza cu care acesta coboară pe substrat, urmând ca partenerii noștrii, șalăii, să-și manifeste, prin mușcături, preferințele.

Sper că am ridicat puțin vălul de pe un subiect atât de complex și că, pornind de la acești primi pași, să ne trimiteti în curând o poveste despre ‚’o partida de vis.

Salaul de 10 kg pescuit pe Mures a venit parca raspuns la solicitarile voastre constante de a va prezenta si capturi din Romania. Am face-o mai des, dar, din pacate, comportamentul pescarilor romani difera foarte tare de cel al britanicilor, de exemplu.

Stim ca in ultima vreme v-am bombardat cu platici, crapi, salai si stuici uriase, toti pescuiti pe meleaguri straine. Ei bine, a venit si randul salailor mioritici.

Salau de 10 kg pescuit de Andrei Sava pe Mures

Acum ceva zile, afland isprava colaboratorului nostru constant Andrei Sava, l-am rugat sa va impartaseasca si voua detaliile partidei finalizate cu un rezultat de-a dreptul minunat.

Iata cele spuse de Andrei:

“Toamna se numara salaii, dar primavara se prind cei grei. Ce-i drept, primavara, imediat ce incepe apa sa se incalzeasca si toamna (lunile Octombrie-Noiembrie), sunt cele mai prolifice perioade pentru pescuitul salailor mari. Restul anului parca nu exista, nu ii gasesti pe nicaieri, de parca i-a inghitit pamantul.

Nu este nici un secret, trebuie doar cautati, umblat dupa ei, fiind perioada in care salaii sunt cei mai agresivi, atacand de cele mai multe ori tot ce le trece prin fata…  masculii fiind extrem de agresivi.

Cu acestea imprimate pe materia cenusie a creierului meu nepescuit, inainte de a creste si se tulbura epele Muresului, am pornit in cautarea salailor. Eram mai mult curios sa-mi incerc noua lanseta de casting, construita pe un blank de-a dreptul dur (un blank Phenix K2 dedicat pentru aplicatii grele), sa vad cum se comporta cu gramaje mai mici, naluci mici, naluci mari… in fine… in speranta ca o voi boteza.

Nici prin cap nu mi-a trecut cu ce salai o voi boteza inca de la primele partide de pescuit, dar oarecum nu e de mirare, tinand cont ca pescuiesc cu naluci din ce in ce mai mari pe zi ce trece, nalucile cu care eram obisnuit parandu-mi tot mai mici, chiar si pentru pescuitul salaului.

Povestea aventurii acestei zile de pescuit o voi relata pe larg in paginile scrise ale revistei Aventuri la pescuit (Iunie, nr. 117) pana atunci vizionare placuta si cat mai mult Catch & Release (prinde si elibereaza), pentru ca pescuitul recreativ sa aiba un viitor si in Romania.”

Nu putem incheia fara un – Bravo Andrei, felicitari!

Un şalău cu o greutate de 8,7 kilograme a fost capturat de un pescar german care a ieşit la pescuit pentru a-şi testa noua lansetă.

Salau de 8,7 kg pescuit la un test de lanseta

Volker Kuck a reuşit, la a doua aruncare, să prindă un şalău de toată frumuseţea, care avea 98 de centimetri şi o greutate de 8,7 kilograme.

Şalăul a fost luat cu ajutorul unui plastic Saltshaker la o adâncime de 1,5 m, într-o zonă unde se presupune că el îşi păzea cuibul.

Sursă: Blinker

Când vorbim de pescuitul şalăului, primăvara este anotimpul în care putem avea ori cele mai bune partide de pescuit din an, ori cele mai proaste. Diferenţa constă în capacitatea noastră de a “citi apa’’, de a intui exact locurile în care găsim şalăii şi în tehnica de pescuit cea mai potrivită comportamentului lor din acel moment.

Salau prins pe apa mica

Comportamentul peştilor

Imediat după dezgheţ, cu siguranţă, cele mai potrivite zone pentru pescuit sunt cele cu apa cea mai caldă, împărţind apa în diferite zone pe orizontală sau în diferite paliere de adâncime. În această perioadă, instinctul de reproducere este primordial, peştii „uitând” chiar să se mai hrănească în timpul depunerii.

Bineinteles, cei mai puternici şi agresivi masculi vor avea cele mai bune locuri şi vor ataca orice creatură care se apropie, indiferent că este un peşte paşnic, un biban în cautare de trufandale sau un alt mascul căruia îi place cuibuşorul adjudecat.

În această perioadă, femelele se hrănesc în vecinătatea locurilor de depunere, pregătindu-se pentru reproducere, iar masculii atacă pentru a păzi cuibul, fiind frecvente cazurile în care sunt prinşi de piept sau de aripioare, încercând să strivească shadul care le invadează teritoriul.

Odată ce începe reproducerea, femelele încetează să se hrănească şi se prind numai masculi pe o durată de până la o săptămână, cât durează depunerea icrelor pe toată aria respectivă.

Apele curgătoare

Vorbind strict de şalău, cea mai bună tehnică în această perioadă este un jigging uşor, cu gume mici şi o mişcare uşoară de ridicare din băţ, cu mică amplitudine, urmată de un stop cu firul întins care face ca guma să coboare lent spre substrat.

Atacurile sunt de regulă slabe, abia văzute, ca un tremur scurt, fin, al firului sau simţite ca o îngreunare în momentul ridicării, semne care trebuie să declanşeze înţeparea.

Pe masură ce apele se încălzesc şi peştii devin mai activi, un jig mai greu pe o gumă cu coadă mai mare, jucat agresiv sau un vobler vor fi variantele câştigătoare.

Locurile de depunere sunt cele cu substrat tare, cu piatră şi crengi (eventual betoane şi sârme, des întâlnite pe apele noastre), în zone cu un curent slab, în apropierea unui şuvoi puternic care asigură bună oxigenare a apei.

Bălţile cu adâncime mică

Apele care se dezgheaţă după râuri sunt lacurile de câmpie, cu adâncimi relativ mici. Fiind cele mai des întâlnite la noi, o să insist mai mult asupra lor. Aceste lacuri se încălzesc repede, practic, imediat după ce dispare stratul de gheaţă, razele soarelui pătrund uşor şi încălzesc zonele cu apă mică.

În general, cele mai bune locuri de pescuit sunt cele cu apă caldă şi oxigenată, cu puţin curent, indiferent că sunt locurile din apropierea călugărilor sau deversoarele, locurile pe unde apa intră şi iese din lac sau cele unde se sparg valurile şi generează un mic curent de hulă, pintenii de piatră sau argilă.

Malul nordic, cel orientat spre sud şi bătut de soare toată ziua, cu fund tare şi cu agăţături (crengi mai subţiri sau rădăcini de plante) este, de obicei, varianta câştigătoare.

În particular, avem două situaţii pe care le discutăm separat: fostele ferme piscicole create prin inundarea unor mici văi, cu adâncimi de max. 3 m, cu structuri puţine sau deloc, curăţate pentru a putea fi năvodite uşor şi cu o parte mai adâncă la baraj, unde se adună tot peştele la recoltare sau lacuri cu adâncimi până la 6-8 m, create prin inundarea unor zone locuite, cu platouri, case, drumuri şi livezi scufundate.

Un salau capital de lac adanc

În primul caz, zonele de boişte sunt în apa de 1-2 m, cu apă mai caldă şi oxigenată, cu fundul tare şi agăţături.

Având în vedere lipsa structurilor după care am putea să ne orientăm, vom căuta cu precădere zonele cu fund tare şi mici denivelări sau rădăcini, încercând pintenii (capetele de golfuri), malul bătut de valuri şi malul nordic, zona barajului şi zona prin care intră apa în lac.

Adâncimile fiind mici, încercăm întâi o variantă medie-neutră, năluci suple cu o acţiune mai discretă, albe sau naturale, armate cu jiguri de 5-7 grame, in căutarea zonelor promiţătoare.

După primul atac încercăm să stabilim un pattern, o sumă de factori care caracterizează apariţia muşcăturilor, pe care să-l folosim mai departe căutându-l în explorarea celorlalte parţi de lac.

Dacă nu suntem mulţumiţi de frecvenţa muşcăturilor, încercăm un joc mult mai agresiv, cu jiguri crescând progresiv până la 10 grame sau dimpotrivă, cu mişcări lente, târâite sau cu scăderea greutăţii jigului până la 2-3 grame.

Putem încerca şi 2-3 voblere care evoluează la max. 1 m adâncime, pentru a vedea la ce mişcare răspund mai bine partenerii noştri de joacă, o mişcare jerk-uită ori una liniară cu viteză mai mare sau mai mică, o bătaie măruntă, discretă sau una amplă, gălăgioasă.

Întodeauna informaţiile primite prin fir sunt cele mai exacte şi, oricâte semne favorabile avem de la sonar, gps, de la patron sau de la cârciuma satului privind un anumit loc, nu putem să fim siguri până nu vedem cu „ochiul din jig” zona respectivă.

Sonarul nu vede o creangă de 1 metru cu ramuri groase cât degetul mic, un cauciuc aruncat în lac de un tractorist sictirit sau un loc unde cineva binevoitor a pus o roabă de moloz, poate din cauză că nu este suficient de performant, poate din cauză că nu am trecut exact peste ele, dar jigurile nu ne mint şi semnalele trimise de ele sunt clare.

Un astfel de loc poate fi lozul câştigător în care se ascunde ştima apelor sau un cuib în preajma căruia cei mai mari doi masculi de pe lac se înfruntă în aşteptarea femelei visurilor lor.

Cuiburile şalăilor sunt vizibile în lacurile puţin adânci de câmpie cu apă mai limpede, în cazul în care nu sunt la adâncimi prea mari şi, de obicei, apar ca pete mai închise la culoare (chiar negre) cu un diametru de 0,5-1,0 m, pe un fond gălbui-maroniu.

În urmă cu câţiva ani, pescuind de pe mal, împreună cu Giani Tatu pe un astfel de lac şi văzând un cuib de şalău la 2-3 m de mine, am reuşit să prind un mascul de cca 3 kg, de şase ori la rând în 30 de minute, cu aceeaşi nălucă (chiar dacă l-am scos de trei ori pe mal şi l-am eliberat la o distanţă de 100 m de cuib, de unde revenea pe poziţii mai repede decât mine), întunericul fiind cel care a pus capăt distracţiei.

Nu a fost singura experienţă de acest gen, dar a fost cea mai concludentă, deci nu treceţi cu vederea un loc unde sonarul nu zice nimic, dar jigul, ochiul sau flerul, da.

O alternativă la pescuitul din barcă este folosirea waderş-ilor, dacă locurile bune sunt departe de mal. Niciun sonar nu ne spune, la fel de exact ca talpa, dacă zona explorată este mâloasă sau argiloasă. De asemenea, cu ajutorul lor e suficient să intrăm 2-3 m în apă pentru a putea lansa în lungul unui mal cu stuf des, inaccesibil altfel.

În cazul lacurilor cu structuri şi adâncimi de 6-8 m, zonele pe care le vom explora întâi trebuie să fie cu adâncimea de 2-4 m, platouri, pinteni sau praguri late cu fund tare şi agăţături (crengi, cocioc, piatră, livezi, drumuri, fundaţii, în funcţie de caracteristicile apei explorate), în malul bătut de valuri şi însorit, la fel ca în cazul precedent, cu deosebirea că explorăm întâi diferite paliere de adâncime şi apoi începem să ajustăm prezentarea.

Salau capturat pe rau

Aici folosim întâi un jig de 10 grame şi o gumă de 7 cm, de exemplu, urmând ca prin schimbări repetate, spre o agresivitate mai mare sau spre o discreţie mai mare, să stabilim ce preferă şalăii în momentul respectiv.

Nu odată, soluţii extreme precum un shad de 4 cm armat cu 18 grame sau un shad de 12 cm armat cu 5 grame au surclasat de departe prezentările convenţionale, aşa că nu vă temeţi să exploraţi şi aceste posibilităţi, dar nu le folosiţi pentru localizare. şi aici voblerele pot fi câştigătoare, dar trebuie încercate cele care evoluează la cca 1 m de substrat sau chiar la suprafaţă, mai cu seamă spre seară.

Tipul de acţiune, cu rezultate bune aici, poate fi de mai multe feluri: de la TN-uri sau cicade la Dives to 4-16 feets, ori de la Pointer la J13 si doar experimentând puteţi afla cu certitudine ce merge la un moment dat.

Aşa cum am mai spus de multe ori, nu există nălucă infailibilă, doar nălucă infailibilă în anumite condiţii foarte specifice.

Lacurile adânci

Pe final, apele care se dezgheaţă ultimele sunt cele din marile baraje, cu adâncimi maxime între 15 si 60 m, poate chiar mai mult. Aceste lacuri trebuie pescuite relativ asemănător cu cele prezentate anterior, cu deosebirea că imediat după dezgheţ zonele cu apă mai caldă sunt tot cele cu adâncimea cea mai mare, deoarece apa are densitatea cea mai mare la 4 grade Celsius şi, în momentul dezgheţului, apa de la suprafaţă are temperatura apropiată de zero grade.

Aceste lacuri se încălzesc mult mai greu decât cele cu adâncime mică, din cauza volumului extrem de mare de apă, existând decalaje de 3-4 săptămâni între lacurile cu adâncime mică şi cele adânci situate în aceeaşi zonă climaterică, în condiţii similare de încălzire.

După ce temperatura apei trece de 5-6 grade Celsius, şalăii încep să se comporte la fel cu cei din lacurile cu 6-8 m adâncime, zonele de boişte fiind similare.

Apele tulburi se încălzesc mai repede de cât cele limpezi şi trebuie să ţinem cont şi de acest aspect dacă pescuim în lacuri de acumulare mari, cu apă limpede în general, dar cu golfuri sau maluri de pământ care se tulbură repede din cauza valurilor.

Platourile situate la 8-10 m adâncime pot fi locuri foarte productive primăvara, iar după depunere şalăii încep să se hrănească şi la suprafaţă sau între ape.

Pescuitul în lungul malurilor care par productive poate fi cea mai eficientă metodă de localizare a peştilor, deoarece malul este, până la urmă, cea mai mare structură de pe un lac şi, cu siguranţă, este singura structură prezentă pe absolut toate tipurile de ape.

Sper că aceste indicaţii v-au ajutat să mai faceţi un mic pas înainte în înţelegerea comportamentului şalăului şi, implicit, localizarea lui primăvara vă va fi putin mai la-ndemână.

Toamna se numără şalăii, dar primăvara se prind cei mai grei. Primăvara, imediat ce începe apa să se încălzească şi toamna, în lunile octombrie şi noiembrie, sunt perioadele cele mai potrivite pentru şalăii mari. În restul anului nu mai există, nu îi găseşti pe nicăieri, de parcă i-a înghiţit pământul. Sau apa.

Nu e nici un secret, şalăul trebuie căutat, trebuie umblat dupa el, este un pescuit amestecat cu vânătoare. Primăvara este perioada în care şalăii sunt deosebit de activi, atacând de cele mai multe ori tot ce le trece prin faţă. Mai ales masculii, care devin foarte agresivi.
_____________________________________________________________________________________
Pentru cele mai noi scule şi năluci de pescuit la şalău, te asteptam cu oferte speciale doar la Expo aventuri si vanatoare editia de toamna 2012, in piata Constitiei, Bucuresti (30 august – 02 septembrie). Detalii pe www.expoaventuri.ro
_____________________________________________________________________________________

PREGĂTIRI ŞI SPERANŢE

Cu aceste gânduri imprimate pe materia cenuşie a creierului meu nepescuit, înainte ca apele Mureşului să crească şi să se tulbure, înainte de a începe prohibiţia, am pornit în căutarea şalăilor.

Eram şi curios să-mi încerc noua lansetă de casting, construită pe un blank de-a dreptul dur, un blank Phenix K2 ce aruncă până la 2 oz (56 g), dedicat aplicaţiilor grele.

Un mascul trecut de 4 kg pescuit la 5-6 m de mal

Eram interesat să văd cum se comportă cu gramaje mai mici, cu năluci mici, cu năluci mari…în fine…speram să-i fac botezul. Nici prin cap nu-mi trecea cu ce şalăi o voi boteza încă de la primele partide, deşi nu ar fi de mirare, ţinând cont că pescuiesc cu năluci din ce în ce mai mari pe zi ce trece. Nălucile cu care eram obişnuit îmi par tot mai mici, chiar şi pentru pescuitul şalăului.

După câteva ieşiri fără rezultate alături de Răzvan Mihuţa, după o şedinţă ad-hoc, cu mai toţi membrii clubului, formăm echipe pentru a merge la pescuit: eu cu Răzvan şi Adrian Şpiac cu Doru Someşan şi cu Adelin Avram. Ei au reuşit să se urnească din loc înainte să apucăm noi să facem ceva, mai ales că ne doream să luăm barca şi să pescuim din ea. Norocul a făcut că….ia barca de unde nu-i…

Am încercat pe 2–3 locuri până să ne stabilim pe unul, unde vedeam că este ceva mişcare. Sărea albitura pe alocuri, la intervale destul de mari de timp. Era ceva activitate, lucru pe care nu l-am observat în celelalte zone. Aveam două lansete la mine, ambele de baitcasting: una pentru voblere şi alta pentru jiguri – cea pe care voiam să o botez (Phenix K2 de 7’3“).

PESCUIND ÎN CADĂ

Am pescuit 2–3 ceasuri fără prezentări concrete. N-am avut decât o atingere, o adiere la capătul firului. La fel şi Răzvan: un atac anemic, dar nici un peşte prins. Eu deja începeam să insist să ne mutăm, dar Răzvan îmi răspundea ferm: „Nu merem niciunde! Încă nu e ora, mai aşteptăm până înainte să se întunece, că începe festivalul de la San Remo!“.

Cum deja mă plictisisem să dau ca-n vană, mă duc la maşină şi stau o oră să mă relaxez. Oricum nu mai mişca nimic, aşa că mai bine îmi conserv energia până la festivalul promis.

Îmi revin şi mă pregătesc să reintru în pielea pescarului priceput. Apa era lină, fiind un golf rămas în urma exploatărilor de albie. Apa aici era ceva mai caldă şi mai mult băltea decât curgea. Avea în jur de 1–1,5 m adâncime. Albiturile au început din nou să sară. Sigur era ceva prin zonă.

Schimb năluci în disperare, pun rattlinuri, pun gume şi gume. Până la urmă montez un Kopyto de 6,2 cm, cu o culoare mai stridentă. Avea vibraţia mai puternică, dar nu atât de „înspăimântătoare“ ca un vobler de tip rattlin, dar nici o vibraţie abia perceptibilă, ca gumele cu care dădusem deja.

Nu mă joc mult cu guma la 5–6 metri de mal şi simt că se opreşte brusc. Înţep şi, după un dril scurt – nu prea avea şanse cu lanseta mea – se iveşte la mal o frumuseţe de şalău, un mascul uşor trecut de 4 kilograme. Îl trecem pe film, pe sticlă, pe ce vreţi şi mă aşez în exact acelaşi loc de unde am extras masculul.

Am mai dat câteva mâini cu clasicul Kopyto, dar parcă simţeam că trebuie o gumă mai mare. Aveam în trusă câteva plicuri, rare şi greu de găsit, Lunker City Swim Shad de 12,5 cm. Astea au dat rezultate de fiecare dată când am avut nevoie de ele. Au o formă mai alungită şi dimensiune ceva mai mare decât a albiturii care sărea din apă.

MAREA CAPTURĂ

Nu cred că am dat două lanseuri cu Lunker City, montat tot pe 7 g, până să simt un nou atac. De data aceasta, când să înţep, parcă am dat într-un bolovan.

Doar că bolovanul a început să se mişte. Aveam o lansetă ţeapănă, aşa că nu-mi făceam griji, dar nici nu ştiam ce e la capătul firului, decât că era mai mare decât şalăul precedent.

După 2–3 minute Răzvan, pregătit cu gripul să-l apuce de buză exclamă vreo două, dar eu, încă în stare de şoc, tot nu-mi dădeam seama cu ce aveam de-a face, până nu l-am scos şi l-am cântărit cu gripul.

Nici astăzi nu mai ţin minte cât cântărea exact, ştiu doar că era trecut de 21 lb. Ori 21.5 lb, ori 22.5 lb, dar ce mai contează… Pentru mine era un record personal, un şalău clar trecut de 9 kg. Câţi pescari se pot lăuda cu aşa ceva?

Un salau trecut de 9 kg pescuit pe Mures

Am trecut şi această captură în arhiva cu poze şi am ajuns la dilemă: ce să facem cu ditamai animalul? Recunosc că mi-a trecut prin cap, câteva clipe, să-l reţin, dar nu pentru masă ori pentru icre, ci pentru a-l împăia.

Mircea Ciobanu, un prieten apropiat, este cel mai iscusit din ţară şi cu siguranţă l-ar fi putut face să arate ca şi cum atunci ar fi ieşit din apă. Dar… nu m-a lăsat sufletul. Ştiam că voi regreta pentru totdeauna, mai ales că avea burta plină cu icre.

Poate ca într-o oarecare altă perioadă acest şalău ar fi avut 7–8 kg şi dacă n-ar fi avut icre l-aş fi păstrat pentru a-l monta pe perete, dar acum, gata de depunere avea cu 2–3 kg mai mult. Trebuia eliberat, nici nu încăpea în discuţie reţinerea.

După ce m-am liniştit am mai punctat cu un amărat de 1–1.5 kg, săracul cu burta lipită de spinare. Ăsta clar depusese. L-am eliberat şi pe el, după care a început să se întunece, aşa că am plecat spre casă.

FIRUL DESPICAT ÎN PATRU

Dacă stau să mă gândesc cum şi de ce am reuşit să prind acest şalau, există cel puţin 100 de lucruri care puteau fi în defavoarea mea în acea zi: dacă plecam noi primii, sigur mergeam direct unde s-au dus colegii noştri. Dacă luam barca, cu siguranţă nu mă întâlneam cu el. Dacă ne mutam, aşa cum am sugerat, se întâmpla la fel.

Poate dacă nu schimbam năluca – cine ştie – prindeam altul mai mic şi-l speriam pe acesta. Cert este că toate au fost în favoarea mea în acea zi minunată de aprilie. La fel a fost şi pentru acest şalău minunat care, dacă dădea de alt pescar…prefer să nu continui această frază.

Fiind printre primii peşti care reacţionează la încălzirea apelor, şalăul începe un proces destul de elaborat, al cărui rezultat final este o nouă generaţie de purtători de dungi verticale şi creste înfoiate, deliciul pescarului de răpitor cu momeli artificiale.

Radu Tolan cu un exemplar sarit de 4 kilograme

Proaspăt ieşiţi din iarnă, pe parcursul căreia şi-au menţinut cât au putut rezervele vitale, şalăii reacţionează prompt la încălzirea apei. Atunci când temperatura acesteia ajunge la 11 grade Celsius, hrănirea lor trece în plan secundar, directiva primordială fiind, de acum înainte, reproducerea.

Această perioadă coincide cu mijlocul şi sfârşitul lunii martie, moment în care şalăii apţi de reproducere părăsesc masiv zonele de iernat şi străbat distanţe foarte mari în căutarea locurilor de depunere. Masculii devin foarte agresivi si împrăştie în apă feromoni, care sunt un fel de invitaţii la rendez-vous pentru femelele dornice şi capabile să-şi depună icrele.

Pentru pescarul de râu poate părea o perioadă destul de ciudată. Şalăii masculi fiind deosebit de mobili şi dispuşi să acopere suprafeţe foarte mari, sunt foarte greu de intersectat, mai ales dacă partida de pescuit este scurtă. Astfel, putem avea atacuri chiar la primele lanseuri sau putem tatona cu jigul ore în şir fără să avem nici măcar o atingere.

De obicei, în această situaţie este inutil să tatonăm pragurile, gropile sau alte obstacole, productive de altfel în restul anului. În schimb, zona malurilor, unde apa se încălzeşte mai repede, va deveni locaţia unde putem găsi şalăii.

BIOLOGIE ŞI ETICĂ

Temperatura optimă pentru depunere este undeva între 12 şi 15 grade Celsius. Odată cu atingerea acesteia, masculii se adună în anumite locuri cu apă relativ mică şi substrat tare, format din pietriş, în locuri care ţin plante acvatice sau în zona malurilor spălate de apă, care lasă vederii firele lungi are rădăcinilor de salcie. Masculii construiesc cuibul, curăţind cu gura porţiuni circulare de substrat care vor deveni loc de depunere.

Pescarul care ajunge să pescuiască în astfel de locuri ar trebui să conştientizeze că ascuţimea jigului poate avea un puternic rol contraceptiv, singurul factor care poate împiedica acest lucru, nedorit în cazul reproducerii şalăilor, fiind conştiinţa omului cu undiţa. Spun acest lucru deoarece în ţara noastră, deşi avem o perioadă de prohibiţie foarte mare, aceasta este complet ineficientă în cazul şalăului.

În încercarea eşuată de a acoperi majoritatea speciilor de peşti de la noi, prohibiţia a lăsat pe dinafară câteva specii, printre care şi şalăul. La data când acesta începe să se reproducă, prohibiţia este departe şi este pusă sub semnul întrebării de adoptarea sau nu a unui ordin de ministru, şi acesta prea atacat în instanţă pentru a fi pus în practică la timpul potrivit. Acest lucru este valabil şi în cazul reproducerii ştiucii.

Şalăii însă se ghidează după alte legi, scrise în codul lor genetic şi atunci când condiţiile exterioare declanşează mecanismele care asigură perpetuarea speciei, ei nu ţin cont de ordinul ministrului. După ce cuiburile sunt construite, femelele pline cu icre vin să le depună.

Uneori, masculii mai mult bruscheaza naluca cu corpul si inteparea are loc in exterior, in zona capului

Numărul de icre depuse de o femelă variază de la câteva zeci de mii până la 500.000 de ouă, dar poate ajunge şi la un milion în cazul exemplarelor mari. În aceasta perioadă, femelele pot fi observate cum îşi unduiesc coada la suprafaţă. Zonele de depunere sunt aproximativ aceleaşi, de la un an la altul, dacă anumiţi factori externi nu le modifică.

Pescarul care poate pescui în această perioadă pe incinte private constată că pescuitul nu mai seamănă cu nimic din ceea ce însemna pescuitul şalăului până la acea dată. Femelele răspund foarte greu la năluci. Contactul cu năluca este pasager, discret, mai mult un fel de îndepărtare a intrusului de locul depunerii.

Din acest motiv sunt frecvente harponările din exteriorul gurii sau de aripioarele pectorale. Masculii sunt ceva mai agresivi şi muşcă năluca, căutând să o îndepărteze de epicentrul constiuit de cuib. Dau unele rezultate nălucile suple de mici dimensiuni, lestate uşor şi jucate mărunt pe locurile fierbinţi, imitând un peşte de talie mică venit fără invitaţie la un festin pe bază de icre.

UN DUŞMAN NEAŞTEPTAT

După depunerea icrelor şi fecundarea acestora de către masculi, femelele pleacă, lăsând cuiburile în grija masculilor.

Femelele vor căuta de acum ape cu adâncime medie, de 1–3 m, cu diferite obstacole cum ar fi praguri sau butuci, locuri care vor deveni de acum terenul lor de vânătoare, căci trebuie să îşi refacă rapid rezervele consumate cu ocazia reproducerii.

Rămaşi pe poziţii, masculii au în continuare ca directivă primordială ocrotirea cuiburilor de intruşi. Lucrul acesta este deosebit de oportun acum, deoarece în aceleaşi locuri în care au depus şalăii apar musafiri nepoftiţi. Plăticile. Acestea, de mari dimensiuni, ce pot ajunge uneori şi la 4 kg, ar devora cu mare plăcere icrele şalăilor, dacă nu ar fi împiedicate de omniprezenţii masculi.

Toată această luptă este trădată la suprafaţa apei de valuri, plecări bruşte cu valul în cap şi lovituri puternice de coadă. Căzut în mijlocul unei astfel de ostilităţi, jigul nostru devine ţinta ori a masculului bătăios de şalău, ori a corpolentelor plătici. Ele nu se sfiesc să bruscheze jigul cu capul sau cu corpul, sfârşind de multe ori prin a se harpona în cârlig. Eliberarea vine ca un gest firesc, gest cerut de un război care nu este al nostru.

Radu Tolan si o femela pacalita la jig

Pe lângă faptul că apără cuibul de intruşi, masculul de şalău mai are şi misiunea de a proteja icrele din cuib şi face acest lucru prin mişcări uşoare din coadă şi aripioare, care nu permit depunerea pe acestea a suspensiilor din apă şi, totodata, le oxigenează prin micii curenţi pe care îi produce.

SPERANŢĂ PENTRU MÂINE

După eclozare (perioadă cuprinsă între 9 şi 12 zile) alevinii de şalău se hrănesc câteva zile cu rezervele aflate în sacul vitelin, iar după consumarea acestora încep să consume vieţuitoare mici, uneori microscopice.

Este începutul unei aventuri în urma căreia supravieţuiesc doar cei mai puternici, cei mai apţi, cei mai abili în a identifica un pericol şi apoi a-l ocoli. Cei care scapă de manifestările carnivore ale peştilor de talie mai mare, inclusiv din propria specie, precum şi de alte pericole, ajung după o perioadă de 2–4 ani apţi de reproducere. Ei vor continua să perpetueze specia mai departe.

În tot acest ciclu avem şi noi, pescarii cu momeli artificiale, un rol bine conturat. În funcţie de conştiinţa noastră vom ajuta la perpetuarea acestei specii sau o vom încetini, aspect asupra căruia rămâne ca fiecare dintre noi să medităm profund, cu răspuns concret în acţiunile noastre ulterioare.

Există pescari pe care nici vremea rea, nici probabilitatea scăzută de a prinde peşti nu-i pot ţine în casă, la căldură. Ei au demonstrat, după multe zile de dârdâit pe malul apei, că şalăul încă poate fi prins, chiar dacă şi-a redus mult activitatea.

Salau pescuit iarna

Datorită lor s-au dezvoltat o serie de tehnici şi abordări care, în unele cazuri, pot aduce la mal capturi enorme. Iată câteva argumente de a renunţa la confortul din fotoliu pentru disconfortul de pe malul îngheţat.

Iarna şi-a intrat în drepturi şi începem să ducem dorul zilelor ceva mai călduroase, când încă merita să pierdem timpul pe malul apelor în căutarea răpitorilor.

Zilele scurte, plumburii, cu temperaturi ce se învârt în jurul punctului de îngheţ ne îndeamnă la hibernare. Puţini dintre noi sunt dispuşi să renunţe la confortul fotoliului din faţa televizorului pentru a-şi petrece ziua liberă în frigul pătrunzător de afară, prin noroaie, burniţă sau ninsoare, pentru a da la peşte. Oare merită un astfel de deranj?!

Sunt unul dintre cei care consideră că merită şi, nu de puţine ori, pescuitul de iarnă mi-a adus mari satisfacţii. Au fost şi nenumărate zile fără un atac, care pe unii poate i-ar descuraja, dar când ai pescuitul în sânge ajungi să consideri că fiecare zi petrecută pe apă e un cîştig, fie că ai prins peşte, fie că nu. De aceea, deşi e iarnă, ori de câte ori am ocazia ies pe Mureş la şalău.

Efort minim la adăpost

Începutul iernii se caracterizează prin scăderea considerabilă a temperaturilor diurne. Dacă pe timpul nopţii ne-am obişnuit deja încă din toamnă să avem puţine grade, acum soarele urcă tot mai puţin deasupra liniei orizontului şi nu mai are puterea de a încălzi de peste vară. Ceaţa persistă de multe ori toată ziua.

Aceste schimbări se resimt şi în apă, a cărei temperatură scade considerabil, ajungând pe râurile mari, cum e Mureşul, pe la 4-5 grade Celsius la începutul lunii decembrie. În această perioadă, peştii, fiinţe cu sânge rece, a căror temperatură corporală e foarte apropiată de cea a mediului în care trăiesc, îşi reduc puternic metabolismul.

Spre deosebire de mamiferele care iarna au un consum energetic mare pentru a-şi menţine constantă temperatura internă, peştii au nevoie de mult mai puţine resurse. Asta înseamnă că se vor hrăni mai puţin, iar perioadele de inactivitate vor fi mai lungi. Nu degeaba se spune că sfârşitul lunii noiembrie şi începutul lunii decembrie sunt cele mai neproductive perioade pentru pescuit din întregul an.

Nevoia instinctuală de a reduce consumul energetic va determina peştii, inclusiv şalăii care ne interesează în mod direct, să migreze spre acele zone adânci ale râului în care apa curge mai încet. Apa adâncă, deşi mai putin stratificată termic în comparaţie cu cea a lacurilor, îi va feri totuşi de temperaturile scăzute de afară.

Aşadar, în prima parte a iernii, şalăii au tendinţa de a se stabili în acele zone ale râurilor în care porţiunile adânci se întind pe suprafeţe mari, acolo unde curentul este lin şi albia presărată cu structuri: de la simple scăderi de nivel, la praguri mai pronunţate, crengi îngropate în albie, bolovani, betoane. Aceste structuri le asigură atât adăpost, cât şi posibilitatea de a vâna peştii pradă aflaţi în trecere.

Ninge si totusi mananca

Dar chiar dacă au metabolismul redus la minim, şalăii trebuie totuşi să se şi hrănească, dacă e posibil cu un consum minim de energie. Prin urmare, locurile în care se stabilesc şalăii vor coincide adesea cu zonele de iernat ale peştilor paşnici. Deci merită încercat la şalău acolo unde vedeţi concentrări ale pescarilor de staţionar. Dacă prada este abundentă, cu siguranţă şalăii trebuie să fie şi ei prezenţi.

În această perioadă început de iarnă, vom aborda partida cu un echipament uşor, similar celui folosit pe bălţi în pescuitul şalăului. Nălucile vor ţine seama de gradul scăzut de activitate a răpitorului.

Folosim în general năluci siliconice, destinate pescuitului în preajma albiei, de dimensiune redusă, în jurul a 3-5 cm. Le vom monta pe jiguri uşoare de 5-7 grame sau chiar mai puţin dacă o permite curentul apei, pentru a prelungi căderea acestora, timp în care survine de obicei atacul salăului.

Pe lângă clasicul jig, pot fi încercate şi monturi gen Carolina, al cărei avantaj constă în faptul că plumbul este detaşat de cârlig. Acei 20-30 cm de fir dintre lest şi nalucă, sau chiar mai mulţi, conferă nălucii o mişcare mai leneşă, mai naturală în apă.

Totodată, năluca va cădea pe substrat mult mai lin sub acţiunea greutăţii cârligului şi sub influenţa curentului apei decât ar cădea dacă plumbul ar fi ataşat de cârlig, dând timp răpitorului inactiv să o atace.

Pentru a putea pescui cu năluci atât de uşoare, suntem nevoiţi să folosim fire textile subţiri, de 8-10 lbs, care să permită scufundarea monturii fără a fi influenţată prea mult de curent sau de vânt. La rândul ei, lanseta trebuie să aibă o putere corelată cu firul folosit, deci să fie de putere medie sau medie-uşoară şi să permită lansarea eficientă a nălucilor uşoare.

Perioade prielnice de pescuit

De multe ori iarna, din cauza temperaturilor joase şi a precipitaţiilor sub formă de zăpadă, debitele râurilor sunt scăzute. Cantitatea redusă de aluviuni aflate în suspensie şi diminuarea drastică a microorganismelor fac ca apele să devină mult mai limpezi decât în sezonul cald.

În aceste condiţii, zilele însorite de iarnă sunt cele mai puţin prielnice pescuitului şalăului, despre care specialiştii afirmă că este un peşte fotofob. Este lesne de înţeles că necesitatea capturării prăzii cu preţul unui consum energetic cât mai redus nu face casă bună cu vizibilitatea crescută din mediul acvatic, ce măreşte probabilitatea ca răpitorul să fie reperat din timp de pradă. Vânătoarea diurnă devine ineficientă în astfel de împrejurări.

Putem căuta cu mai mult succes şalăii seara, la crepuscul, când albitura are tendinţa de a se ridica în straturile superioare ale apei, încălzite de soarele cu dinţi de peste zi. Pescuind aşadar în zonele în care peştii pradă sunt cantonaţi pentru iernat, vom încerca voblere ce evoluează la 1-2 m adâncime. Sunt indicate modelele suspending, care se pretează la o recuperare alternată cu pauze mai lungi, în timpul cărora voblerul rămâne suspendat între ape, invitând şalăii ieşiţi la vânătoare să îl atace.

Problema - agatatura, rezolvarea - off-set

După căderea nopţii, albitura coboară şi ea în masa apei. Este foarte probabil ca şalăii, care peste zi au postit, să se activeze la adăpostul întunericului. Putem continua să pescuim cu voblere sau să încercăm la jig, mărind uşor gramajul acestuia şi dimensiunea nălucii folosite peste zi. Nu de puţine ori talia exemplarelor prinse în astfel de condiţii depăşeşte media obişnuită, motiv pentru care merită să insistăm o oră-două după lăsarea întunericului.

Capturi capitale

În a doua parte a iernii, temperatura apei ajunge pe la 1-2 grade Celsius la suprafaţă. În nopţile mai geroase, râul îngheaţă la mal, curg sloiuri sau se formează chiar poduri de gheaţă. În aceste condiţii, nu ne rămâne decât să inventăm alte activităţi colaterale pescuitului, care să ne mai aline dorul de peşte.

Însă sunt şi zile de iarnă mai blânde, în care apele nu îngheaţă, astfel că putem continua pescuitul la răpitor. În perioada de sfârşit de iarnă, şalăii încep să circule mai mult, să se adune în cârduri şi să migreze spre locurile propice reproducerii.

Întâlnind un astfel de cârd, vom fi poate surprinşi de agresivitatea cu care şalăii atacă năluca, în ciuda temperaturii scăzute a apei. Fie că o fac din cauza concurenţei din cadrul grupului, fie din agresivitate teritorială, noi, ca pescari, nu putem decât să ne bucurăm şi să încercăm să speculăm cât mai eficient momentul.

Vom adapta nălucile la noile condiţii, crescând dimensiunea acestora la 10-12 cm sau măcar alternând nălucile de dimensiuni mari cu cele de dimensiuni mici, pentru a stabili preferinţele de moment ale şalăilor. Folosirea unor jiguri ceva mai grele, de 8-12 g, care dau un plus de agresivitate evoluţiei nălucii siliconice, poate fi de asemenea o soluţie în preajma unui cârd de şalăi nervoşi, care au început deja să se pregatească pentru următoarea reproducere.

Folosim acum fire textile ceva mai groase, de 15 sau chiar 20 lbs, mai ales atunci când pescuim la monturi off-set în structuri dense. Grosimea mai mare a firului, pe lângă că ajută la recuperarea mai multor năluci din agăţătură sau, în cazul cel mai fericit, la scoaterea unor exemplare deosebite, poate îmbunătăţi şi evoluţia nălucii.

Burta pe care o formează un fir mai gros în apă acţionează ca o paraşută, fapt pentru care putem utiliza jiguri mai grele fără a sacrifica dinamica monturii. Mai mult, burta firului permite răpitorului să inhaleze mai uşor năluca, fără a sesiza rigiditatea ansamblul format din firul textil, a cărui elongaţie e practic nulă, şi lanseta de jig, destul de inflexibilă.

Lanseta cu care vom pescui va fi la rândul ei ceva mai puternică, din categoria medie sau medie-grea, adaptată la firul şi nălucile folosite în noile condiţii. Fiţi pregătiţi pentru surprize din cele mai plăcute, căci în această perioadă a anului puteţi surprinde cu garda lăsată cei mai mari şalăi ce se încăpăţânează încă să mai sălăşluiască în apele de pe la noi.

Acest articol este scris de un pescar proaspăt convertit la şalău, după ani şi ani de ştiucă. Iată deci o scurtă pledoarie despre cum experienţa acumulată în timp te poate ajuta să abordezi zone noi din pescuitul la răpitor.

Ultimul tango la salau

După primul meu an competiţional, chiar dacă nu am avut cine știe ce rezultate, am trăit intens fiecare etapă, fiecare ieşire, fiecare lanseu.

Problema însă se pune în felul următor: mi-am renegat începuturile, am înşelat trecutul şi anume pescuitul la ştiucă, cu o nouă pasiune, pescuitul la şalău. Se întâmplă, o să spuneţi, este chiar natural la un moment dat.

Totuşi, este o altă direcţie. Am încercat să o tratez ca atare şi să mă conving că este o scăpare, un bufeu, dar a devenit o obsesie maladivă, care trebuie satisfăcută nu de câte ori este posibil, ci de câte ori este necesar.

Aşadar, s-a încheiat anul competiţional, nu mai sunt încorsetat de timpi şi bariere, pot pescui cum îmi place, unde-mi place şi cât îmi place. Şi am găsit locul ideal.

Gostilele, o baltă perfectă, vreo 11 km lungime, lăţimea de vreo 400 m, cu stepi, diguri scufundate, gropi de 7 metri, rupturi de prag şi extrem de ofertantă, dacă ai abilitatea şi dorinţa să o descoperi: şalău, ştiucă, biban şi chiar somn. Poate că atracţia vine şi de la faptul că nu e un loc chiar uşor de abordat.

E miercuri şi ziua de duminică este departe, prea departe. Câte zile de concediu mai am? Două. Asta e, joi îmi iau liber, pescuiesc la şalău. Ajung acasă şi îmi anunţ familia (din fericire, am o soţie înţelegătoare). Evident, nici nu pot să dorm cum trebuie. Noaptea, pentru că balta este la vreo 230 km de casa mea, bag bagajul în maşină, pornesc motorul şi “unleash hell”, vorba gladiatorului.

Eşec

Ajung cu o oră mai repede decât programasem – am depăşit viteza pe toate tronsoanele de drum. În sfârşit, iau barca, montez motorul şi ancorez în primul loc pe care-l ştiu. Nici nu mai am pus sonarul în funcţiune, de emoţie, de grabă, de… nu ştiu de ce.

Este rece, chiar foarte rece, e început de iarnă. Caut şalăul la 4 metri, dar nu este acolo. După o oră, nimic, nici măcar o trăsătură. Făceam tot felul de calcule, ce se întâmplă oare, dar nu-mi termin gândul şi simt un ţac discret. Hmm, nu prea pare şalău.

Rescriu traseul şi idem – un ţac, dar prea fin. Eram pe o lansetă de 6,3 feet până în 14 g şi pescuiam cu 7 g pe fir de 15 lbs. De ce aşa gros? Deoarece portanţa firului mă ajută să tatonez substratul cum îmi place. După al doilea ţac nefinalizat, hotărăsc să schimb lanseta cu ceva mai fin.

Montez pe un “Fuego” până în 10 g o mulinetă de 2000 cu fir de 10 lbs, un fir subţire şi de mătăsos, dar total neadecvat structurilor tari, din cauza rezistenţei scăzute la abraziune. Lansez un Kopyto de 6,2 cm pe cap de 3,5 grame, pe același traseu cu primele ţacuri şi am un atac vizibil doar în fir. Înţep şi scot primul biban al zilei, cu twisterul înfipt în gât şi foarte năbădăios.

Dovada ca salaii de pe Gostilele nu au amortit de tot

Nu e bună adâncimea. Mă hotărăsc să încerc la apă adâncă, cea mai adâncă, la vreo 7 metri. Ajung pe loc, abordez pragul din mic spre mare şi din mare spre mic, pe cele mai accentuate căderi şi nimic, în afară de trei bibani. Ok, mai am un loc care s-ar potrivi situaţiei, apă de 4 metri şi ceva structuri de beton. Ancorez, pornesc sonarul de data asta şi… tot degeaba: un ţac relativ ok şi încă doi bibani. Ceva nu e în regulă.

Şi succes

Ceaţa s-a ridicat şi a început să se încălzescă. Ce-ar fi să-l caut pe un platou, că soarele deja bate cu putere? Găsesc platoul şi prind doi crapi de peste 5 kg, un românesc şi un chinez. Plec de pe platou şi aprind încă o ţigară, a nouăsprezecea, cred. Mai sunt două bărci pe apă şi se pare că nici ei nu fac nimic, drept dovadă că la ora 12.00 au ieşit la mal şi au plecat.

Dacă aş fi şalău, unde m-aş campa în aşteptarea îngheţului? Păi, hai să încerc pe zonele cu stepi. Pe la 3 metri adâncime găsesc stepii, dar nu şi şalăii. Mă repoziţionez pe aceiaşi stepi, simţeam că sunt acolo, dar ceva nu le convenea. Schimbasem din nou, foloseam acum o lansetă St. Croix cu mulinetă Shimano.

Lansez contra vîntului, diagonal cu malul, pentru a tatona mai multe adâncimi şi am atacul. Cei 500 km dus-întors au meritat chiar şi numai pentru ţacul ăsta. Evident că, odată localizaţi peştii, am început să-mi revin sufleteşte şi să dau mult mai multă atenţie detaliilor. Încă nu sunt traşi în locurile de iarnă şi vor să mai profite de zilele calde. Încet-încet, s-au adunat câţiva şalăi frumoşi şi chiar şi o ştiuculiţă, care mi-a adus un ţac superb… de şalău.

Se apropie ora 17.00 şi trebuie predată barca. Cu părere de rău, dar trebuie să plec. Hai, ultimul lanseu. Nu mai bate nici vântul. Lansez, prima ridicare de pe substrat, a doua, ating uşor un step şi… Deja ştiam că este acolo, anticipam atacul, totul devenea prea uşor, prea simplu.

Data viitoare îmi promit în gând să caut alte locuri, sunt sigur că trebuie să mai fie, asta doar dacă vremea ţine cu noi. Iar dacă “data viitoare” nu mai există, pot spune că a fost ultimul tango la şalău.

În România, dacă nu este practicat cu peștișor viu sau cu bucățică, pescuitul șalăului este asociat, în mare parte, cu nălucile soft și cu tehnica de jigging. Cei mai mulți dintre pescari caută șalăii ziua, dar se pot face partide memorabile și după căderea întunericului.

Noaptea salailor

Șalăul preferă apele unde-și poate zări și urmări cu ușurință prada. Pe ape curgătoare, locurile preferate sunt cele unde se întâlnesc curenți puternici cu ape liniștite (ape de despărțire), unde se formează praguri sau dune de nisip, ori zonele create de obstacole naturale sau artificial. În lacuri, caută zonele cu structuri submerse (copaci căzuți, rădăcini, margini de gropi, aglomerări de pietre etc) cu fund tare, fără nămol.

Este recunoscut ca vânator nocturn ce dispune de o vedere foarte bună pe timp de noapte, dar puțini sunt cei ce aleg să-l pescuiască noaptea. În cele ce urmează, am să mă opresc asupra câtorva aspecte privind pescuitul cu năluci pe timp de noapte, pe lacuri și pe ape curgătoare.

Noaptea este momentul când schimbăm jigurile cu voblere și când urmează să pescuim purtând năluca în filmul apei, aproape de peliculă și nu în structuri sau pe substrat. Acum, pescuitul se bazează mai mult pe ceea ce simțim și nu pe ceea ce vedem și tot acum este unul dintre cele mai potrivite momente să capturăm exemplare de talie mare, greu de localizat și de capturat în alte condiții.

Perioada optimă pentru acest tip de pescuit coincide cu lunile de vară. În cele mai calde ore ale zilei, ne confruntăm cu un comportament apatic al acestui răpitor, comportament determinat în general de temperatura ridicată a apei dar și de intensitatea luminii, în anumite condiții și locuri. Odată cu lăsarea serii, situația se schimbă însă, peștii devenind mult mai activi, inclusiv cei pașnici, lucru vizibil după forfota la pe suprafața apei și atacurile tot mai dese venite din partea răpitorilor. Acesta este momentul când șalăul alege să-și părăsească structura în care a stat cantonat peste zi și urmărește bancurile de pești-prada care se ridică în peliculă.

Deși nivelul de activitate începe să crească, întrucât șalăul are nevoie de un timp ceva mai lung de adaptare la întuneric, perioada fierbinte începe abia la o oră după lăsarea întunericului și continuă toată noaptea, până aproape de apariția zorilor. În lacuri sau ghioluri, urmărind bancurile de pești-pradă, șalăul se apropie foarte mult de maluri, se ridică deasupra zonelor cu structuri submerse sau cu vegetație, ori se așaza pe platouri sau întinsuri cu substrat tare (nisip sau pietriș) și apă cu adâncime mică.

Pe râu, acesta se ridică la suprafața apei în apropierea malurilor pavate cu piatră, în special, sau în zonele cu copaci scufundați, deasupra pragurilor și întinsurilor (plaje de nisip) din mal, sau formate în spatele unor insule din albia râului. Acestea sunt, de fapt, și zonele în care urmează să-l căutăm, indiferent că alegem să pescuim din barcă sau de pe mal.

Alegerea echipamentului nu este deloc dificilă. Având în vedere că vom pescui cu năluci de reacție este indicat un combo format dintr-o mulinetă robustă, echipată cu fir textil (recomandat), și o lansetă cu acțiune moderată sau moderat-rapidă.

Oricum, lanseta trebuie să fie puternică, întrucât putem avea parte de atacuri din partea somnilor care, la rândul lor, sunt foarte activi în această perioadă și aleg să atace orice mișcă-n apă. Nalucile preferate sunt crankbaiturile, variantele fat sau flat, cu dimensiuni între 5 și 9 cm, minnow-uri cu dimensiuni între 7 și 11 cm, voblerele articulate (jointed shad sau minnow) de 7-9 cm sau voblere de tip rattling, fără barbetă și cu acțiuni cuprinse între 0,4 și 1,6 m.

Inceputul unei sesiuni de pescuit nocturn pe Sarulesti

Alegerea modelului de nălucă se face însă în funcție de locul în care urmează să pescuim. La pescuitul de pe mal, în zone pavate cu piatră, optăm pentru crankbaituri, minnow-uri sau voblere articulate de tip floating, pe care le lansăm în aval (pe râu), sau în lungul malului (pe lac) și le recuperăm lent, alternând recuperatul cu pauze scurte, în care năluca se ridică ușor spre suprafață sau rămâne suspendată pentru câteva momente (datorită curentului, pe râu), moment în care, de obicei, apar atacurile.

La fel procedăm și din barcă, deasupra structurilor submerse sau pe platouri ori întinsuri. Voblerele de tip rattling fără barbetă sunt foarte productive deasupra zonelor cu vegetație submersă, în zonele cu crăci scufundate și pe întinsuri, unde le putem târâ pe substrat. Nu avem nevoie de năluci de tip deep-diver, întrucât zona de atac este restrânsă la stratul superior al apei.

Excepție fac doar zonele de întinsură formate din nisip, atât pe lacuri cât și pe râuri, unde putem alege să pescuim cu năluci de tip deep-diver pe care le tractăm ușor, continuu, astfel încât să evolueze cu barbeta atingând substratul.

În astfel de zone, putem proceda la fel cu năluci soft, shaduri de preferință, târâte pe substrat și tractate continuu. Alegerea culorii este o chestiune personală și, deși sunt recomandate culorile agresive (verde-fluo, oranj, galben și alb, ori combinații ale acestora), modelele în culori naturale sunt productive, întrucât șalăul nu se bazează doar pe văz atunci când atacă.

Mult mai importantă este acțiunea nălucii, pentru că avem de-a face cu pești care atacă pentru a se hrăni, de aceea este recomandată alegerea unor modele apropiate ca formă și dimensiune de peștii-pradă care sunt vânați. Dacă răspunsul șalăului la acțiunea și evoluția nălucii alese nu este cel dorit, nu ne rămâne decât să schimbăm ceva. Fie năluca, fie modul de recuperare, până când apar atacurile. Dacă aveți timp, testați mai multe năluci, chiar dacă ați prins cu un model.

Surprize pot apărea oricând, și o nălucă pe care, teoretic, n-ar trebui s-o folosim în condițiile date să aibă un randament foarte bun. La fel și cu tehnica de animare a nălucii, practic nu există un tipar bine stabilit, totul ține de inspirație. Deși nu este ușor să suportăm roiurile de țânțari care apar odată cu lăsarea serii, plus că trebuie să fim mult mai atenți pe unde și pe ce călcăm, cum ne poziționăm și unde lansăm, satisfacțiile oferite de un dril pe timp de noapte sunt greu de descris. În speranța că v-am făcut cel puțin curioși, nu-mi rămâne decât să vă urez fir întins!

Pentru perioada rece cel mai usor este sa vorbim de cantonarea salaului in locurile clasice de iarna de tip gropi, epave scufundate, radacini si copaci aflati pe fund, la margine de gropane, praguri foarte pronuntate cu diferente mari de adancime, dar asta nu ne va ajuta decat sa invatam o poezie pe care am auzit-o de foarte multe ori. Mai bine sa discutam despre cateva strategii concrete care ne vor ajuta sa gasim mai repede salaul iarna.

Cand vine perioada rece a anului toata lumea stie ca salaul se retrage in zone cu ape adanci, unde isi gaseste mai usor hrana. Tot ce se intampla sub apa si tine de pescuitul salaului graviteaza in jurul pestilor prada. Daca acestia sunt prezenti, avem sanse sa gasim si salaul, daca nu, la finalul partidei putem constata ca am avut o zi ratata. De aceea, atunci cand cautam salaul, trebuie sa evaluam avantajele pentru care acesta ar sta in locul unde am ales sa pescuim. Avand in vedere ca in perioada rece cele mai vizate zone sunt cele cu apa mare, folosirea unui sonar ne va fi de mare ajutor. Putem obtine multe informatii si identifica structuri precum praguri, zone cu fund tare sau cu aglomerari de pesti. Dar hai sa vedem, mai concret, ce cautam atunci cand apa are doar cateva grade si totul pare cuprins de amorteala.

In primul rand, daca pescuim pe rau, este foarte important sa luam in calcul curentul apei. Important in perioada rece, acesta trebuie sa fie nici foarte puternic, dar nici inexistent, ci exact cat trebuie. Trebuie sa urmarim zonele cu ape adanci, presarate cu acele vartejuri mici regulate, care impaneaza luciul apei si care tradeaza structurile din adancul ei. Aici trebuie sa insistam, iar cand simtim o ridicatura, un bolovan sau orice structura care modifica liniaritatea fundului, sa „greblam” zona.

Acolo se pot ascunde salaii, iar aceste structuri sa le serveasca drept adapost pentru acesta perioada, cand isi conserva mai mult energia datorita metabolismului scazut.

Miscarile nalucilor noastre trebuie sa fie lipsite de agresivitate, iar pescuitul taras direct pe substrat, poate fi cartea castigatoare. Acolo unde subtratul este nisipos supralestarea va face ca acest stil de pescuit fie mult mai interesant, iar salaii sa fie atrasi de fasaitul dat de frecarea plumbului cu substratul. Acest lucru poate fi decisiv in atacul salaului care, culmea, de cele mai multe ori, vine pe pauze de cateva secunde.

Cand salaii sunt amortiti de putinele grade din termometre, gropanele sunt, de cele mai multe ori, prima optiune in cautarile noastre. Dar este foarte important si cum le abordam. Daca cei mai multi dintre noi pescuiesc din barca, ancorati pe apa mare si lansand spre apa mica, savurand trasaturile primului prag, in perioada rece e bine sa schimbam putin macazul si sa incercam sa urcam dinspre groapa spre apa mica. Aceasta tehnica functioneaza bine cand apele sunt reci si trebuie tinut cont de faptul ca salaii urmaresc momeala pe distante mari fara sa atace. Atacul survine de multe ori atunci cand ne asteptam mai putin, la doar cativa metri de barca.

De retinut este si faptul ca in acesta perioada atacul salaului poate fi perceput si ca o ingreunare a nalucii, deci e bine sa intepam la orice atingere, fie ea si foarte discreta.

De cele mai multe ori aceste zone cu apa adanca trebuie sa fie mari ca acoperire si sa aiba in apropiere si o zona cu pietris si apa mica. In zilele insorite, pestisorii se trag pentru cateva ore pe astfel de suprafete sa se incalzeasca. In acest interval apa mica poate sa fie mai productiva si trebuie observata foarte atent miscarea de la suprafata. Aici putem folosi gramajele mici si naluci mari, care sa aiba o evolutie cat mai planata. De asemenea, cand se trag pe apa mica, trebuie sa ne mobilizam foarte repede si sa gasim miscarea sau naluca castigatoare.

Totusi, cea mai grea situatie in care putem fi pusi, este atunci cand salaii se trag intr-o zona de apa unde fundul este malos, aici gasind mai repede caldura.

Aici intervine acel pescuit de finete, pescuitul nervilor cand de multe ori 2-3 grame par mult, iar atacul pare sa fie foarte departe. Desi este un pescuit deosebit de solicitant, trebuie incercat pentru ca ne poate oferii satisfactii pe masura atunci cand salaii sunt de negasit.

Deci iarna nu trebuie sa ne sperie si frigul sa ne tina in casa, pestii pot fi gasiti si in conditii grele, iar atunci cand se intampla, satisfactiile sunt pe masura!

Pescuitul de Dunare e greu, necesita pregatire, efort, timp, informatii, conditii meteo bune, elemente care fac ca partida sa fie una reusita sau, din contra, o pot transforma intr-un veritabil esec. Din telefoanele date pe viteza in toate directiile, aflam ca salaul nu prea musca, iar atunci cand o face, nu e foarte determinat.

Am plecat cu noaptea-n cap si am ajuns pe apa la prima ora

Toti prietenii cu care vorbisem au prins putin si nimic iesit din tipare si, datorita caniculei, pestele nu pune botu’ decat in cele 2-3 ore din zi cand temperatura si lumina sunt la parametri optimi. Sa pescuiesti la 35 de grade e clar ca nu e o placere, dar daca tot suntem in mijlocul fluviului o sa profitam de cele doua zile, incercand sa stam pe apa cat mai mult. Totul era pregatit: barca si peridocul verificate, trusele cu naluci reorganizate, lansetele montate, sonarul, minciogul si alte acareturi puse la locul lor, gata de confruntarea cu salaii dunareni. Nimic nu ne mai poate opri si nu avem voie sa ne intoarcem fara rezultate.

La a doua lansare, ma trezeste un ciocan violent si imi scoate repede tot alcoolul din sange

Am plecat cu noaptea-n cap si am ajuns pe apa la prima ora, exact atunci cand ziua se imperecheaza cu noaptea, iar deplasarea catre locul unde am hotarat sa incepem a fost mai mult pe orbecaite. Cu grija sa nu luam vreun butuc din zecile care pluteau pe jumatate scufundate, am ancorat pe primul loc, o ruptura de la 4 la 6 m adancime pe care eu o consider ideala in pescuitul salaului. Incercam o gramada de naluci armate cu mai multe greutati, de la 7 la 28 de grame, cam tot ce se cere intr-o reteta clasica de salau. Dupa cei cativa strapi adusi la barca, hotaram sa schimbam locul. Era clar ca bunicii nu erau acasa. Nu am avut niciun salau serios, iar pentru juniorii de jumatate de litru nu merita sa ne ridicam din pat. Abordam o zona unde iarba freaca curentul pe o ruptura de 3-9m, ceva de vis, unde cred ca orice pescar si-ar “inmuia jigul”. Un fel de Pamela Anderson al locurilor de pescuit. Dupa jumatate de ora de abordare ca la carte, ajungem la concluzia ca Pamela nu e in cea mai buna forma si o lasam sa se refaca pentru urmatoarea iesire. Mai trecem in revista si alte locuri clasice care au dat “lapte” in alte iesiri si, cu soarele cat o roata de caruta deasupra capului, ne dam seama ca dimineata este ratata.

Somoteii faceau misto de lansetele noastre subdimensionate

Prietenii nostri avusesera dreptate, nu se prinde mare lucru. Hotaram ca trebuie sa cautam ceva nou, ceva care sa fie iesit din tipare si care sa ne aduca in barca pesti de care sa merite sa vorbim. O luam la motor si cu ajutorul celor de la Humminbird scotocim tot ce pare a fi interesant. Marcam puncte si ne luam repere pentru ca seara sa ne intoarcem si sa ii dam inchiderea asa cum se cuvine. Dupa trei ore de cautari la 40 de grade iesim sa ne racorim cu cat mai multe beri reci si sa ne facem strategia pentru seara.

Seara ne gaseste cucaind pe canapelele din pensiune cu berea-n cap si clima data pe 18 grade. Sarim ca arsi cand ne dam seama ca ar fi trebuit sa fim de mult pe apa. Aruncam totul la repezeala in barca si ii dam gaz pana la locurile noi. De data asta incercam pragul urmator, un prag care nu e atat de definit ca si cele de langa mal. Aici apa e adanca, iar ruptura este de la 13 la 14 m. Poate aici o sa avem mai mult noroc. Dam cu greutati de la 21 la 56 de grame si facem pauze mari la ridicare. Un pescuit de uzura care te face praf daca nu ai atac in primele 15 minute. Cu putin noroc, la a doua lansare ma trezeste un ciocan violent si imi scoate repede tot alcoolul din sange. E un salau mare, care urca repede cu ascensorul pana la ultimul etaj. Urmeaza altul si altul si tot asa, pana cand, din cauza intunericului, nu ne mai vedeam lansetele. Cu greu ne hotaram sa ridicam ancora si o luam la jaloane printre butucii care parca erau pusi intentionat inaintea noastra. Ajunsi la pensiune, hotaram ca dimineata incepe la ora 5 si ca cine se trezeste ultimul plateste berile.

Ceva avati rataciti printre cardurile de salai

Ora 4 ne gaseste la barca cu toate acareturile pregatite si ii dam sfoara fara sa ne mai gandim ca avem un drum de 15 km pe bezna. Mergem in blana pe track-ul lasat pe GPS de seara si, cu foarte mult noroc, reusim sa nu luam niciun copac in elice. Ajunsi in zona de conflict, o luam incet si marunt la tocat. Aceeasi strategie, aceleasi greutati, aceeasi 13-14 m, mai exact copy/paste…, daca asta se cere, asta ii dam. Pescuitul la adancime cu greutati mari este foarte obositor, iar daca ai de-a face cu exemplare sarite de 4 kilograme, este de-a dreptul epuizant. Am incercat sa ii dam bile si mai mari la apa de 16-18 m, dar nu am avut niciun rezultat. Asta era adancimea la care era cantonat in acel moment, am gasit greutatea la care manca si era pacat sa pierdem timp pentru a modifica reteta… asa era perfect! Am pescuit doar la jig si cel mai bine a dat pe gume Relax, culorile trasnite facand legea. Asta a fost formula pe care am gasit-o noi in acel moment in care, daca nu ieseam putin din tipare, riscam sa fie o iesire din care ne puteam alege doar cu un bronz frumos.

Dimineata a trecut foarte repede, cu salai intre 2 si 7 kg

Dimineata a trecut foarte repede, cu salai intre 2 si 7 kg, cu somotei dar si cu somni care nu voiau sa iasa sa isi arate mustatile, facand parca misto de lansetele noastre subdimensionate. Ba chiar si cu ceva avati rataciti printre cardurile de salai. Pe la amiaza distractia s-a sfarsit brusc, ca si cum salaii ar fi plecat cu totii la o bericica, sa se hidrateze. Epuizati, dupa doar cateva ore de somn, dril-uri de infarct si cu soarele generos deasupra capului, hotaram sa ne retragem la pesiune, unde aveam intalnire cu o blonda rece, la halba.

Pentru noi iesirea a fost una reusita, hidratanta si care va face ca pe viitor 13-14 sa insemne mai mult decat niste cifre. Am plecat spre casa pe drumul lung si obositor. Pe masina gasim timp pentru a ne suna prietenii si pentru a trage concluziile finale.

Salaul este in mod cert un rapitor tinta excelent pentru sezonul rece. Exista zone pe care salaul le prefera cand temperatura apei scade considerabil. In randurile de mai jos voi exemplifica mai pe larg conformatia acestor zone.

Odata cu racirea vremii si scaderea temperaturii apei, tiparul comportamental al salaului nu difera semnificativ de cel al altor rapitori, iar acest lucru este de mare folos in demersul localizarii. Pestii migreaza spre straturile inferioare ale apei, unde temperatura este mai ridicata si relativ constanta pe toata durata iernii. Adancimea si temperatura apei sunt insa doar doi dintre factorii care te ajuta la identificarea locului de iernat.

Al treilea, la fel de important, este conformatia substratului si prezenta structurilor. Salaul prefera zonele cu substrat tare sau nisipos. Prezenta strucuturilor submerse in astfel de locuri este intotdeauna un plus. Bolovani, craci scufundate, stepi sau variatii bruste de nivel (gropi, movile, santuri) nu fac decat sa faciliteze consumul minimal de energie pe care salaul il urmareste pe timpul iernii. Acest gen de structuri se pliaza pe metabolismul scazut al salaului si ii permit sa se foloseasca de ele pentru a face victime sigure in randul pestilor pasnici.

Evident conformatia locurilor de iernat difera si in functie de tipul de apa. In lacurile de campie, cu adancimi de pana la 2,5-3 metri, merita cautate in special variatiile de nivel, gropile cu substrat tare. Stim cu totii ca acest gen de lacuri sunt destul de sarace in structuri, de aceea aici chiar si structurile singulare pot adaposti mult peste.

Unele lacuri detin izvoare subterane. In aceste zone temperatura apei este mai ridicata decat cea a straturilor din jur, deci si acest gen de locuri se inscriu in preferintele rapitorilor pe timpul iernii.

In lacurile de baraj, cu adancimi ce depasesc 7-8 metri, pestii se refugiaza la adancimi si mai mari (de peste 5-6 metri). Aici structurile pot fi mai numeroase si pronuntate, iar folosirea unui sonar cu side imaging ne va ajuta in localizarea cat mai rapida a acestora. Nu de putine ori, un loc de iernat productiv este tradat si de aparitia bancului de pesti prada pe ecranul sonarului. Pe tot parcusul anului migratia salaului este corelata cu cea a pestilor prada, iar anotimpul rece nu face exceptie.

Pe rauri insa, un alt factor care intra in ecuatia localizarii este curentul. Locurile de iernat cele mai productive detin, pe langa o adancime corespunzatoare, substrat tare si posibil structuri, o dara de curent, cu un rol important in oxigenare si facilitare a hranirii.

Nu ramane decat sa adaptezi cele de mai sus la tipul de apa pe care pescuiesti. Daca urmaresti atent acesti factori, vei putea identifica eficient locurile de iernat ale salaului. Fir intins!

Cum fiecare pescar are o parere personala despre modul in care ar trebui efectuata inteparea, iar fiecare inteapa pestele rapitor in felul sau, unii cu o eficienta mai mare, altii cu ceva mai putina, am decis sa scriu acest articol, pe o tema destul de putin analizata in detaliu.

Nu exista doi pescari la fel. Cu siguranta ca unii vor avea o parere diferita de a mea si probabil ca pe buna dreptate, din acest motiv nu ridic la nivel de standard modul in care eu incadrez inteparea – si anume pe specii. Insa cu siguranta ca vor fi destul multi pescari care au nevoie de acest articol, mai cu seama incepatorii.

Odata cu stilului de intepare pe specii, pe care eu il prefer, punctez si asupra echipamentului dedicat, a modului de lansare si de aliniere a lansetei, lucruri care premerg inteparea si sunt in directa legatura cu ea. Nu de alta, dar ar fi pacat sa dezvoltam doar o componenta a subiectului, sa-l rafinam si sa o facem teoretic, fara sa avem nici un atac.

Stiuca

Stiuca intepata la Fat Head Killer de la Abu Garcia

Am decis sa incep cu stiuca fiindca este o specie din cele mai agresive, dar si cea care da cele mai dese rateuri la intepare si este scapata de prea multe ori. In general prefer o lanseta de spinning light-medium, cu actiune fast si cu incarcare de la 10 la 35 de grame. Cum bine stiti, sunt fan Sakura, asadar modelul Shinjin 2,13 va fi baza de la care plec. Datorita elasticitatii sale, blank-ul imi permite sa arunc voblere de mici dimensiuni, cum ar fi Bug Eye Bait (6,5 g), dar si celebrele Fat Heat Killer de la Abu Garcia. Doua naluci mai putin obisnuite, dar incredibil de eficiente la stiuca.

Revenind la lanseta, Shinjin-ul il remarcati imediat ca un bat foarte versatil,  datorita carbonului utilizat la constructia blank-ului (Mitshubishi Carbon Fiber). Este destul de flexibil in aruncare, dar fiind un bat fast ma ajuta sa accelerez miscarea sacadata a voblerului de la Abu Garcia.

In cazul voblerului Bug Eye Bait va sfatuiesc sa-l recuperati la limita activarii (atunci cand simtiti ca incepe sa vibreaze), cu lanseta orientata intr-un unghi de 45 de grade fata de orientarea liniei mono, textil sau, de ce nu, Nanofil. In cazul voblerului Fat Heat Killer am observat ca este mult mai eficient daca tin lanseta in aceeasi linie cu firul. Astfel tinute, ambele voblere mi-au adus capturi impresionante, chiar si atunci cand alti pescari au trecut peste locurile in care am pescuit cu ele.

Fie ca este vorba de lingura, voblere de dimesiuni mici sau mari, intotdeauna la stiuca intep doar atunci cand simt ca lanseta este incarcata. Mai precis, chiar daca simt scurte atacuri sau semnale in lanseta, nu intep decat atunci cand lanseta se incarca cu greutate. Sfatul meu este sa nu va grabiti cand ati simtit o trasatura fina sau chiar destul de agresiva, ci sa rezistati tentatiei de a intepa. Va asigur ca rabdarea va avea consecinte fericite.

Explicatia este ca de multe ori stiuca – la fel ca pastravul – ataca rapid, dar imprecis, din cauza evolutiei aleatorie a nalucii. Iar odata ce a atacat imprecis si ai intepat in gol, naluca dispare din raza de actiune a stiucii. Daca iti pastrezi rabdarea, de cele mai multe ori stiuca revine in atac si ai sanse mai mari sa atace decisiv.

Salaul

Incomparabil din punctul de vedere al comportamentului la atac, salaul este pestele rapitor cel mai retinut si foarte rar ataca naluca mai mult de o data. Cum al doilea atac nu va mai veni, inteparea salaului trebuie sa fie rapida, energica si hotarata.

Salau cu Formula 1 - Sakura Mazzera

Ca echipament, eu folosesc cu aceeasi eficienta Sakura, iar in ultima vreme, datorita necesitatii ridicarii gramajului, pentru pescuitul de Dunare, am trecut la un nivel superior, Sakura Mazerra. Pentru cei ce si-o pot permite, este de departe lanseta cu un echilibru si o eficienta duse la extrem. Cu un design si o constructie combinata de carbon IM30T – IM36T, confectionata din carbon Toray, Mazzera este usoara, rapida si deosebit de puternica. Are o actiune extra-fast si o incarcare cu pana la 45 de grame.

In mod normal, o alta lanseta clasica ce incarca un astfel de gramaj va avea o rezerva de putere compensata prin greutatea brank-ului, astfel incat sa-i permita o rezistenta la lansare. Atunci lanseta devine grea, dar si rezistenta. Dezavantajul il simte imediat pescarul atunci cand, dupa o perioada scurta de timp, se resimte din cauza efortului de a lansa repetat.

In cazul lansetei Sakura Mazerra situatia se schimba, ea avand greutatea unui bat light, dar rezistenta unuia heavy. Iti permite sa arunci lejer greutati de pana la 45 de grame fara sa simti nici un efort din partea lansetei. Pentru acest motiv o prefer chiar si in pescuitul la somn, acolo unde rezerva de putere in lanseta este determinanta in finalizarea drillului.

Bibanul

Aici situatia este putin mai delicata. Ca si pescuitul, dealtfel. La biban, atunci cand se hraneste bine, ajunge doar sa faci selectia bibanilor „rasariti”. Ceea ce e destul de simplu. Bibanul se comaseaza in functie de dimensiuni. Asa incat, acolo unde vei gasi bibani mici, sunt destule sanse sa gasesti numai bibani mici, exceptie facand zonele curgatoare. Daca, in schimb, esti pe lac si vrei sa gasesti biban mare, cauta-l dupa dimensiuni.

Daca ratati intepatura nu disperati, bibanul va ataca din nou naluca

Cand bibanul nu mai „mananca” atunci apare problema. Daca ai vazut ca pana atunci bibanul a raspuns bine nalucilor tale, iar la un moment dat s-a „taiat”, nu dispera. De cele mai multe ori, bancul de bibani fie se ridica spre suprafata, fie isi schimba pozitia. Atunci cand se ridica sau se muta, trebuie sa incerci sa gasesti unde se afla.

Cu mutarea intr-o parte este simplu, incerci sa-l localizezi. Cu ridicarea este mai complicat. Eu reduc greutata la 3 – 4 grame si arunc incepand sa numar chiar de cand naluca atinge apa. Incep cu o recuparea in prima pelicula a apei si ajung pana in apropierea fundului. Unde gasesc bancul de biban, revin cu fiecare lansare.

Chiar daca vorbim de pescuit pe fund sau intre ape, recuperarea trebuie sa alterneze astfel incat sa-i gasesc preferintele. Odata identificate preferintele, inteparea bibanului trebuie sa fie rapida, din varful lansetei. Practic, o intepare scurta, numai din incheietura palmei, poate sa fie foarte eficienta.

Daca ratati intepatura nu disperati, bibanul va ataca din nou naluca.

Cele mai importante elemente la pescuitul bibanului sunt modul de recuperare a nalucii si adancimea. Odata identificate, pescuitul la biban devine o placere greu de comparat cu pescuitul la alte specii de rapitor.

Din punctul de vedere al echipamentului, lansetele din gama light – ultra ligt, cu o plaja de incarcare de pana la 10 grame si actiune fast – ultra fast sunt cele mai eficiente.

Personal, pescuiesc aproape exclusiv cu fir textil de 0,06 mm, dar de cand Berkely a descoperit si comercializat Nanofil, care nu-i nici monofilament, dar nici fir textil, am renuntat sa mai pescuiesc la biban cu altceva.

Sunt zile cand totul pare anost si dezarmant dar, totusi, ceva minunat se intampla. Apoi, cand faci inventarul tuturor lucrurilor care ti se impotriveau, ajungi sa crezi ca minunea a fost o intamplare. Dar daca nu-i asa? Se zice ca atunci cand iti doresti cu adevarat un lucru, tot universul conspira ca tu sa reusesti.

Toamna se numara salaii, dar primavara se prind cei mai grei. Primavara, imediat ce incepe apa sa se incalzeasca si toamna, in lunile octombrie si noiembrie sunt perioadele cele mai potrivite pentru salaii mari. In restul anului nu mai exista, nu ii gasesti pe nicaieri, de parca i-a inghitit pamantul. Sau apa.

Nu e niciun secret, salaul trebuie cautat, trebuie umblat dupa el, este un pescuit amestecat cu vanatoare. Primavara este perioada in care salaii sunt deosebit de  activi, atacand de cele mai multe ori tot ce le trece prin fata. Mai ales masculii, care devin foarte agresivi.

Pregatiri si sperante

O frumusete de salau. Un mascul usor trecut de 4 kilograme.

Cu aceste ganduri imprimate pe materia cenusie a creierului meu nepescuit, inainte ca apele Muresului sa creasca si sa se tulbure, inainte de a incepe prohibitia, am pornit in cautarea salailor. Eram si curios sa-mi incerc noua lanseta de casting, construita pe un blank de-a dreptul dur, un blank Phenix K2 ce arunca pana la 2 oz (56 g), dedicat aplicatiilor grele. Eram interesat sa vad cum se comporta cu gramaje mai mici, cu naluci mici, cu naluci mari… in fine… speram sa-i fac botezul. Nici prin cap nu-mi trecea cu ce salai o voi boteza inca de la primele partide, desi nu ar fi de mirare, tinand cont ca pescuiesc cu naluci din ce in ce mai mari pe zi ce trece. Nalucile cu care eram obisnuit imi par tot mai mici, chiar si pentru pescuitul salaului.

Dupa cateva iesiri fara rezultate, alaturi de Razvan Mihuta, care in fiecare zi ma suna si ma intreaba: “Noh! Pe unde o ardem azi?”, dupa o sedinta ad-hoc, cu mai toti membrii clubului, formam echipe pentru a merge la pescuit: eu cu Razvan si Adrian Spiac cu Doru Somesan si cu Adelin Avram. Ei au reusit sa se  urneasca din loc inainte sa apucam noi sa facem ceva, mai ales ca ne doream sa luam barca si sa pescuim din ea. Norocul a facut ca…. ia barca de unde nu-i…

Am incercat pe 2-3 locuri pana sa ne stabilim pe unul, unde vedeam ca este ceva miscare. Sarea albitura pe alocuri, la intervale destul de mari de timp. Era ceva activitate, lucru pe care nu l-am observat in celelalte zone. Aveam doua lansete la mine, ambele de baitcasting: una pentru voblere si alta pentru jiguri – cea pe care voiam sa o botez (Phenix K2 de 7’3″).

Pescuind in cada

Am pescuit 2-3 ceasuri fara prezentari concrete. N-am avut decat o atingere, o adiere la capatul firului. La fel si Razvan: un atac anemic, dar nici un peste prins. Eu deja incepeam sa insist sa ne mutam, dar Razvan imi raspundea ferm: “Nu merem niciunde! Inca nu e ora, mai asteptam pana inainte sa se intunece, ca incepe festivalul de la San Remo!”.

Cum deja ma plictisisem sa dau ca-n vana, ma duc la masina si stau o ora sa ma relaxez. Oricum nu mai misca nimic, asa ca mai bine imi conserv energia pana la festivalul promis.

Imi revin si ma pregatesc sa reintru in pielea pescarului priceput. Apa era lina, fiind un golf ramas in urma exploatarilor de albie. Apa aici era ceva mai calda si mai mult baltea decat curgea. Avea in jur de 1-1,5 m adancime. Albiturile au inceput din nou sa sara. Sigur era ceva prin zona.

Schimb naluci in disperare, pun rattlinuri, pun gume si gume. Pana la urma montez un Kopyto de 6,2 cm, cu o culoare mai stridenta. Avea vibratia mai puternica, dar nu atat de “inspaimantatoare” ca un vobler de tip rattlin, dar nici o vibratie abia perceptibila, ca gumele cu care dadusem deja. Nu ma joc mult cu guma la 5-6 metri de mal si simt ca se opreste brusc. Intep si, dupa un drill scurt – nu prea avea sanse cu lanseta mea – se iveste la mal o frumusete de salau, un mascul usor trecut de 4 kilograme. Il trecem pe film, pe sticla, pe ce vreti si ma asez in exact acelasi loc de unde am extras masculul.

Am mai dat cateva maini cu clasicul Relax Kopyto, dar parca simteam ca trebuie o guma mai mare. Aveam in trusa cateva plicuri, rare si greu de gasit, de Lunker City Swim Shad de 12,5 cm. Astea au dat rezultate de fiecare data cand am avut nevoie de ele. Au o forma mai alungita si dimensiune ceva mai mare decat a albiturii care sarea din apa.

Marea captura

Salaul capital pregatit pentru depunerea icrelor.

Nu cred ca am dat doua lanseuri cu Lunker City, montat tot pe 7 g, pana sa simt un nou atac. De data aceasta, cand sa intep, parca am dat intr-un bolovan. Doar ca bolovanul a inceput sa se miste. Aveam o lanseta teapana, asa ca nu-mi faceam griji, dar nici nu stiam ce e la capatul firului, decat ca era mai mare decat salaul precedent.

Dupa 2-3 minute Razvan, pregatit cu gripul sa-l apuce de buza exclama vreo doua, dar eu, inca in stare de soc, tot nu-mi dadeam seama cu ce aveam de-a face, pana nu l-am scos si l-am cantarit cu gripul. Nici astazi nu mai tin minte cat cantarea exact, stiu doar ca era trecut de 21lb. Ori 21.5 lb, ori 22.5 lb, dar ce mai conteaza… Pentru mine era un record personal, un salau clar trecut de 9 kg. Cati pescari se pot lauda cu asa ceva?

Am trecut si aceasta captura in arhiva cu poze si am ajuns la dilema: ce sa facem cu ditamai animalul? Recunosc ca mi-a trecut prin cap, cateva clipe, sa-l retin, dar nu pentru masa ori pentru icre, ci pentru a-l impaia. Mircea Ciobanu, un prieten apropiat, este cel mai iscusit din tara si cu siguranta l-ar fi putut face sa arate ca si cum atunci ar fi iesit din apa.  Dar … nu m-a lasat sufletul. Stiam ca voi regreta pentru totdeauna, mai ales ca avea burta plina cu icre. Poate ca intr-o oarecare alta perioada acest salau ar fi avut 7-8 kg si daca n-ar fi avut icre l-as fi pastrat pentru a-l monta pe perete, dar acum, gata de depunere avea cu 2-3 kg mai mult. Trebuia eliberat, nici nu incapea in discutie retinerea.

Dupa ce m-am linistit am mai punctat cu un amarat de 1-1.5 kg, saracul cu burta lipita de spinare. Asta clar depusese. L-am eliberat si pe el, dupa care a inceput sa se intunece, asa ca am plecat spre casa.

Firul despicat in patru

Daca stau sa ma gandesc cum si de ce am reusit sa prind acest salau, exista cel putin 100 de lucruri care puteau fi in defavoarea mea in acea zi: daca plecam noi primii, sigur mergeam direct unde s-au dus colegii nostri. Daca luam barca, cu siguranta nu ma intalneam cu el. Daca ne mutam, asa cum am sugerat, se intampla la fel. Poate daca nu schimbam naluca – cine stie – prindeam altul mai mic si-l speriam pe acesta. Cert este ca toate au fost in favoarea mea in acea zi minunata de aprilie. La fel a fost si pentru acest salau minunat care, daca dadea de alt pescar… prefer sa nu continui aceasta fraza.

Primavara devreme este o perioada foarte productiva in pescuitul salaului. E si perioada in care sunt capturate cele mai multe exemplare capitale.

Alegerea culorii folosite in partidele desfasurate in aceasta perioada trebuie sa tina cont in primul rand de factorii de mediu.

Daca discutam despre pescuitul pe rauri, primavara nivelul acestora creste considerabil, datorita precipitatiilor si topirii zapezii. Ele trec de la limpezimea pronuntata de pe durata iernii la un grad de vizibilitate mult mai redusa.

Pe apele tulburi de primavara, unde vizibilitatea este de maxim 15-25 cm, cele mai bune rezultate le dau culorile stridente. Nalucile soft in culori galben fluo, verde fluo, oranj sau alb mat sunt cele care produc cele mai multe capturi in aceste conditii.

Personal, pe apele tulburi incerc sa folosesc softuri bicolore in contrast puternic, de genul galben fluo cu spate negru sau rosu, verde fluo cu spate albastru, alb mat cu spate negru sau verde glitter cu roz.

Pe lacuri, unde vizibilitatea apei ramane relativ constanta pe toata durata anului si poate fi afectata numai de vegetatia subacvativa, paleta de culori e influentata si de alti factori, cum ar fi adancimea, luminozitatea si uneori chiar si nivelul de activitate a pestilor.

Culorile care mi-au adus cele mai bune rezultate sunt in special cele naturale: motor-oil, alb sidef cu spate mov, roz, alb sidef cu glitter si verde inchis cu glitter. Sunt nuante care dau rezultate bune cand temperatura apei nu depaseste 12-13 grade.

Nu-ti ramane decat sa observi cu atentie toti factorii de mediu (luminozitate, adancime, turbiditate, temperatura etc.) care intra in ecuatia subacvatica si ei te vor ajuta sa alegi culoarea potrivita.

Cum abordam o partida imediat dupa dezghet, pe un lac cu apa relativ mica, unde avem multe structuri si vrem sa pescuim de pe mal? Cum abordam locul, ce tip de naluci folosim si ce alte trucuri putem folosi pentru a avea succes?

Nalucile float asigura o prezentare corecta in apa si evita agatarea carligului

Am hotarat sa pescuiesc pe o astfel de locatie – apa mica, structuri in zona malului. Din start, ca sa pot cat de cat sa scot jigul din agatatura puternica, trebuia sa folosesc un jig usor, astfel incat sa pot evita agatarea varfului in structura. Folosirea acestor jiguri se impunea si din cauza perioadei foarte reci, cand trebuie folosit un jig care sa stationeze cat mai mult in zona de atac, stiut fiind faptul ca atat pestele rapitor, cat si pestele pasnic sunt destul de apatici datorita metabolismului inca scazut, a lipsei de vlaga. In aceasta perioada, pestele rapitor prefera sa astepte pestele prada la ambuscada, pandind si nu urmarind prada.

Am inceput sa pescuiesc cu jiguri de 3 g pe un carlig de 3/0, insa aveam un mare dezavantaj, vantul batea puternic si nu puteam lansa mai mult de 12-15 m. In plus, odata ajuns in apa, carligul se agata aproape instantaneu din cauza pozitiei orizontale. Trusa de carlige offset era acasa, special ca sa pot testa noile naluci float. Nalucile sunt facute dintr-un material cu densitatea mai mica decat a apei si acest lucru confera o flotabilitate ridicata, permitand prezentarea nalucii in pozitie verticala chiar si pe jiguri lestate cu 10 gr. Pozitia verticala a jigului confera doua mari avantaje:

- Fructificarea atacurilor – in momentul repausului, varful carligul este suspendat, sta la o oarecare distanta de substrat si se afla exact in zona de atac a salaului, astfel creste considerabil rata de intepare. Acest tip de naluca aduce un spor de capturi mai ales atunci cand salaii sunt apatici.

- Naluca este invaziva – datorita pozitiei verticale a carligului, atat in momentul recuperarii, cat si in momentul repausului aceasta naluca poate fi prezentata foarte bine in zonele cu agatatura, varful carligului ramanand in permanenta in afara agataturilor.

Cu burta pe naluci

Am inceput sa pescuiesc numai cu naluci float, schimband culorile si greutatile jigului pana cand am gasit un jig care imi permitea lanseuri mai lungi, apropiate de zona in care banuiam ca se afla salaii.

Cu putina rabdare si naluca potrivita, pestii se lasa convinsi sa iasa din cuib

Cu jigul de 10 g aveam lanseuri de 25-30 m si testam o zona cu apa mica, dar si cu mici praguri, agataturi si fund tare. Am insistat pe aceasta zona, modificand modalitatea de prezentare a nalucii – uneori mai agresiv, cu miscari bruste si puternice din varful lansetei, alteori foarte discret, cu stopuri dese si miscari lente si chiar tarand naluca pe substrat. Stiam, din testele facute, ca naluca evolueaza pe verticala, iar pe stopuri va ramane in aceasta pozitie si nu se va culca pe substrat ca o naluca obisnuita.

Am schimbat locurile de pescuit, unghiul de prezentare, dar am ramas pe aceeasi zona a malului. La unul din lanseuri am avut o muscatura puternica, firul sarind pur si simplu din apa. Inteparea a fost ferma si, dupa un dril frumos, am reusit sa aduc la mal un salau frumos, in jur de 1,5 kg, imbracat in haine de nunta, negru, viguros si infoiat. L-am scos din mediul lui cu mana – gripul se odihnea acasa – si l-am eliberat, lasandu-l sa-si vada linistit de perpetuarea speciei. Au mai urmat si alte atacuri, toate ferme, cu pesti adusi la mal si eliberati, dar si cu cateva rateuri. A fost o perioada de aproximativ o ora, o ora si jumatate in care salaii au fost activi si mi-au distrus cateva naluci.

Dupa aceasta frenezie, totul s-a oprit, parca pescuiam intr-o apa fara viata. Stiam ca pestii sunt tot acolo, ca nu plecasera, dar naluca mea nu mai prezenta interes prea mare pentru ei.

De cateva ori am sesizat niste atingeri usoare ale nalucii, stiam ca pe zona aceea nu erau agataturi si m-am gandit ca ating pestii cu jigul. Parerea mi-a fost confirmata in momentul in care am prins un salau si la mal am vazut ca era intepat pe afara – „s-a pus pe ea”, cum spunem noi pescarii. Era clar ca pestele era acolo, nu mai manca, dar incerca sa indeparteze naluca din preajma cuibului, lovind-o cu coada sau asezandu-se pe ea.

Record personal: salau de 7,6 kg

Nu m-am descurajat si am continuat sa pescuiesc si sa matur apa la centimetru. Mi-am luat repere pe malul de vizavi si am inceput sa lansez in evantai, deplasandu-ma numai 1-2 metri stanga-dreapta, incercand sa acopar o zona cat mai mare si sa tatonez substratul la centimetru.

Un sezon inceput perfect: salau de 7,6 kg

La unul din lanseuri, in marginea zonei unde banuiam ca sunt cantonati salaii, am avut un stop usor, dar ferm. Am intepat si pestele a inceput sa ia fir imediat – am crezut ca am agatat un crap dupa modul in care se manifesta pestele, tinand fundul si solicitand frana mulinetei. Pentru orice eventualitate, am slabit putin frana si am continuat sa mulinez, in speranta ca voi reusi sa aduc pestele la mal, macar sa-l vad. Dupa cateva minute, care mi s-au parut o vesnicie, pestele a inceput sa cedeze usor. Venea spre mal, dar pe fund, nu se ridica deloc la suprafata. Nu prea semana cu ceea ce face un crap.

Cand s-a apropiat, l-am vazut – mi s-au inmuiat genunchii si un tremur usor imi strabatea tot corpul – era salau. L-am lasat sa mai ia fir, sa mai oboseasca un pic si hai usor, usor la mal. Am avut ceva probleme, deoarece nu aveam la mine nici minciog, nici grip, nimic, nu eram pregatit pentru peste mare, dar calmul primei iesiri mi-a dat intelepciunea de a nu forta in niciun fel pestele si am asteptat sa oboseasca.

Odata ajuns la mal, am putut sa vad mai bine ce aveam in carlig. Cu siguranta era recordul meu personal daca reuseam sa il scot. Dupa cateva incercari esuate, am putut sa-l apuc bine de opercul si sa-l scot la suprafata, unde l-am admirat in liniste. Avea 7,6 kg in doar 84 cm de peste, ceea ce inseamna ca pestele era foarte viguros. Dupa o sedinta foto prelungita, am hotarat sa plec acasa, eram impacat – prima partida pe anul asta, primul record personal.

Primavara, in perioada de boiste a salaului, masculii isi pregatesc cuiburile si le pazesc cu strasnicie, in asteptarea femelelor. Putem avea surpriza ca printre masculi sa gasim si femele care, in general, sunt mai mari dar si ele vor ataca eventualii intrusi.

Salaii isi fac cuiburile in ape mai calde, mai putin adanci, acestea fiind locurile in care trebuie sa ii cautam, folosind naluci cat mai agresive si cu bataie puternica. Nalucile trebuie sa produca cat mai mult zgomot in apa, prezentandu-le ca un potential pericol pentru cuib. Cu cat naluca va fi mai agresiva, cu atat mai usor vom determina pestii sa o atace. Se pot folosi nalucile moi dar si voblerele.

In ce priveste culoarea, ar fi bine sa stim ce pesti se gasesc in apa in care pescuim si pot reprezenta un pericol pentru cuibul salaului, incercand sa pescuim cu naluci a caror culoare se apropie de culoarea acestora, dar sa nu ocolim nici culorile stridente.

Nalucile mari pot fi lestate cu gramaje mici, compensand astfel agresivitatea bataii, iar in acest caz prezentarea va fi mai discreta. La celalalt pol, armate cu gramaje mari, nalucile devin mai zgomotoase si mai agresive in preajma pestilor ce vor ataca cu ferocitate tot ce se apropie de cuib, indiferent de marime.

Putem alterna prezentarea nalucilor de la miscari lente pana la zmulgeri violente si caderi bruste, incercand sa gasim miscarea care determina atacul pestilor. Pentru accentuarea agresivitatii nalucii se folosesc tuburi din sticla, ce au in interior bile metalice si se pot infige cu usurinta in corpul nalucii. Este recomandata folosirea voblerelor cu bataie puternica si care sa produca mult zgomot, ca de exemplu voblerele rattlin sau oricare altele ce au interior bile.

Asadar, cele mai indicate naluci pentru aceasta perioada sunt cele agresive si zgomotoase.

Numar pe degete saptamanile care au ramas pana la sfarsitul iernii si fac planuri pentru prima iesire din acest an. Marturisesc ca nu sunt un fan al pescuitului la copca si prefer sa-mi petrec timpul liber pe partiile de schi, iar odata cu dezghetul sa ma reintorc pe balta. Echipamentul pus la pastrare pe timp de iarna asteapta cuminte vantul cald de primavara, care aduce cu el primele semne de dezghet.

Sfarsitul iernii marcheaza inceputul unui nou ciclu de viata, o noua primavara, natura revine la viata, iar vietuitoarele mediului acvatic incep pregatirile pentru un nou ciclu de reproducere.

Comportament specii

La pesti rapitori pregatirea de boiste incepe imediat dupa dezghet, stiuca deja grupata, se retrage la apa mica, in zonele cu stuf, unde are loc asa-numita bataie a stiucii, adica ritualul de imperechere. Salaul, masculii in special, se apropie de maluri cautand zonele cu substrat tare, acoperit cu structuri (bolovani, craci, trunchiuri de copaci scufundate, la adapostul carora isi face cuibul in care urmeaza sa fie depusa ponta. Bibanul se grupeaza pentru reproducere, cauta adaposturi in zone cu apa curata si curent slab, cu substrat tare acoperit cu vegetatie (iarba) sau cu prundis, unde urmeaza sa-si depuna icrele. Avatul se reproduce in rauri, pe zone cu bogate in curenti, in zonele cu substrat acoperit de prundis, craci sau vegetatie submersa. Somnul alege sa-si faca cuibul in maluri, la adapostul trunchiurilor de copaci sufundati, bolovani mari sau ragalii.

Momentul depunerii este dictat de temperatura apei, dar specific rapitorilor in aceasta perioada este comportamentul agresiv, manifestat in special de catre masculii aflati in preajma cuiburilor din zonele de reproducere. Atacurile rapitorilor sunt dictate atat de procesul de hranire, cat si de nevoia de a pastra si apara cuibul in vederea reproducerii. Agresivitatea crescuta se manifesta pe intreaga perioada premergatoare boistei, iar masculii de salau continua sa-si protejeze cuibul pana in momentul eclozarii.

Cunoscand specia tinta si studiind locatia in care urmeaza sa pescuim, putem localiza destul de usor rapitorii insa pentru capturarea lor trebuie sa urmam cateva reguli care fac diferenta intre o partida reusita si una ratata. Desigur, multor pescari mai putin experimentati le este mai usor sa captureze rapitorii in aceasta perioada, insa nu orice peste se lasa la fel de usor pacalit, motiv pentru care voi incerca sa enumar cateva dintre regulile de baza ce trebuie urmate in aceste conditii.

1. Rabdare – trebuie sa avem rabdare, intrucat atacul pestelui nu apare neaparat la primele lanseuri. Schimband momeala si tehnica de prezentare, putem determina solutia optima la un moment dat. Este bine sa alternam cu naluci si tehnici variate, insistand mult si cautand sa pastram cat mai mult naluca in zona de interes. Daca observam pesti care urmaresc naluca dar nu ataca, este semn ca ceea ce facem este bine si trebuie sa continuam pana la obtinerea unui atac.
2. Discretie – pastrati distanta, intrucat este mult mai usor sa capturam un peste care nu este constient de prezenta noastra. Sunt rare cazurile in care pestii de care ne-am apropiat prea mult sunt dispusi sa atace.
3. Naturalete – linste si fara miscari bruste. Sunt doua aspecte de care trebuie sa tinem cont. Este indicat sa ne expunem cat mai putin, atat din barca cat si de pe mal. Miscarile bruste si zgomotoase pun pestii in alerta si, chiar daca nu-si parasesc cuibul, nu mai sunt dispusi sa atace. Este indicat sa folosim motorul doar la deplasare, iar pozitionarea sa o facem discret, folosind un motor electric sau ghionderul ori vaslele. Daca ne-am apropiat prea mult si observam ca pestii intra in alerta este bine sa plecam din acel loc si sa revenim mai tarziu. La fel procedam si dupa incetarea atacurilor. Pestii ramasi in zona sunt alarmati de capturile sau atacurile anterioare si vor refuza pentru o perioada sa mai atace.
4. Precizie – lansati cu grija, de preferinta dincolo de cuib, si recuperati atent, incercand sa imprimati un joc cat mai natural nalucii. Nu recuperati rapid intrucat o naluca care dispare repede din raza vizuala a rapitorului nu-l determina sa atace. Doar pastrand cat mai mult momeala in zona de interes determinam atacul rapitorului. In special dupa boiste cand pestii sunt slabiti si nu sunt dispusi sa-si urmareasca prada. Exploatati structurile vizate din cat mai multe unghiuri posibile. In multe cazuri doar anumite trase ale nalucii provoaca un atac al rapitorilor. Lucru observat in special la salau.
5. Observatie – daca observam pestii exact in perioada de bataie nu are rost sa insistam intrucat acestia nu vor fi interesati sa atace decat dupa ce are loc procesul de imperechere. Indiferent ce vom incerca, pestii raman in aceste momente indiferenti la oferta noastra, asa ca este indicat sa cautam alt loc. Odata cu sfarsitul ritualului de imperechere apar din nou atacurile, iar daca capatati experienta, intelegeti si recunoasteti mai usor pestii aflati in diferite stadii ale procesului de imperechere si veti sti daca este cazul sa mai insisati.
6. Cautare – desi reproducerea are loc in ape putin adanci, nu evitati zonele cu apa adanca din vecinatatea acestora. Nu toti pestii urca in apa mica simultan. Unii o fac mai tarziu, iar cei care deja au incheiat ritualul de imperechere, in special femelele, se retag in aceste zone mai linistite unde se hranesc pentru a-si reface fortele. Aceste zone sunt de regula si cele in care avem sanse mai mari sa capturam exemplare capitale.
7. Mediu – depunerea pontei este influentata direct de temperatura apei. Pentru fiecare specie ii este caracteristic un anumit interval, asa ca nu va cramponati in a cauta pestii pe zonele de reproducere daca apa nu a atins acele temperaturi. Cand conditiile sunt optime, pestii se grupeaza pe aceste zone foarte repede. La salau spre exemplu, masculii adulti, cei de talie mai mare, ocupa primii zona de reproducere in incercarea de a gasi cele mai bune locuri de cuibarit, in timp ce exemplarele mai mici patruleaza in zonele imediat invecinate. In locatii cu exemplare bine dezvoltate de biban si salau, intalnim o grupare pe specii ale acestora. Urmarind capturile, observam cum pe o structura extinsa sunt zone bine delimitate in care regasim doar exemplare apartinand uneia dintre aceste specii.
8. Metabolismul – apa inca rece mentine un metabolism scazut al pestilor. Slabiti dupa iarna, acestia cauta sa-si conserve energia, motiv pentru care prezentarile nalucii trebuie sa fie cat mai naturale si lente cu putinta, insistand in zona cuiburilor. Culoarea nu este neaparat importanta cat caracteristica vizuala determinata direct de ora la care pescuim si de gradul de transparenta al apei. Prezentati naluci de dimensiuni medii si mici, in culori vizibile, dar cu puternica tenta naturala, intrucat si transparenta apei in aceasta perioada este foarte pronuntata.
9. Variante – este o perioada propice nalucilor soft, dar si a crankbaiturilor usoare recuperate lent, ori a oscilantelor jucate agal deasupra substraturilor. Oferiti o varietate cat mai mare de culori si naluci si cu siguranta apar atacurile. Evitati nalucile foarte grele, care se lovesc puternic de substrat si care, prin zgomotul produs, fie deranjeaza cuibul, fie tulbura apa. De asemenea, este recomadata evitarea ruperii sau agatarea vegetatiei pentru ca si asta poate alunga rapid pestii din zona.
10. Echipamentul – Chiar daca in aceasta perioada atacurile venite din partea unor exemplare capitale nu sunt rare, nu trebuie sa folosim un echipament supradimensionat sau prea puternic. Slabiti la iesirea din iarna si avand metabolismul incetinit, chiar si exemplarele capitale nu vor pune mari probleme in dril. Pestii obosesec relativ repede si pot fi usor controlati cu echipament din clase inferioare de putere. Este important sa executam prezentari de finete, in special la naluci soft, lucru greu de realizat cu echipament din clasele superioare de putere. O alta caracteristica importanta este senzitivitatea ansamblului, intrucat atacurile pot fi deseori greu de sesizat. In special in primele zile dupa dezghet.

Echipamentul il aleg in functie de specia vizata, de regula salau sau stiuca, lansete din clasa ML sau L, iar nalucile folosite sunt softuri armate pe jiguri usoare, ce rar depasesc 8 – 10 grame si cateva crankbaituri de 5 – 7 cm. Locatiile vizate la inceput de primavara sunt baltile si mai putin raurile care, de regula, acum sunt umflate ca urmare a topirii zapezilor sau a ploilor de primavara. Indiferent de locatie trebuie insa sa respectam regula “prinde si elibereaza” acordand atentie tuturor exemplarelor, dar in mod deosebit exemplarelor capitale (in general femele) care trebuiesc eliberate rapid, fara a le pune viata in pericol.

Acestea sunt, pe scurt, cateva dintre regulile de baza de care tin cont atunci cand incep pescuitul primavara. Constient de aceste lucruri, cunoscand si intelegand comportamentul individual al speciei vizate imi este mult mai usor sa abodrdez o partida in care rezultatul sa fie unul favorabil mie.

Fir intins!

Dupa mai bine de doua luni in care nu am pescuit, asta pentru ca vremea a fost deosebit de rece, zapada si apele inghetate, iata ca incet si timid soarele incepe sa isi faca simtita prezenta si pe strada noastra.

Profitand de primele zile mai frumoase ale lui februarie, mi-am planificat o partida de pescuit. Am pregatit lansetele si mulinetele, trusele cu naluci au fost reimprospatate peste iarna, asa ca nu mai ramane decat sa trecem la treaba.

In urma unor recomandari primite de la prieteni si a unei informatii de ultim moment, precum ca balta este 80 % dezghetata, am stabilit si destinatia: balta de la Stolnici, din judetul Arges.

In ziua programata am plecat dis-de-dimineata pentru a ajunge in timp util la destinatie. Pe drum mi-am facut inventarul: barca, bateria, motorul, ancora, lansetele si mulinetele sunt pregatite, o geanta plina cu naluci, sonar, voie buna am, asa ca “am di toate si este bini di tat”!

Dar unde ma duc? Pai, la pomul laudat! In acel moment mi-au trecut prin minte tot felul de scenarii: vant, frig, valuri mari, ieri s-a prins mai bine, saptamana trecuta s-a prins foarte bine, poate data viitoare. Nu as fi vrut sa am  prima partida de pescuit fara capturi. Probabil ca aceste ganduri le cam avem toti cand mergem pentru prima data pe o balta necunoscuta. Dar dracul nu este asa de negru, echipament am, vointa am, experienta am, asa ca nu-mi mai ramane decat sa pescuiesc.

Din categoria tinere sperante

Dupa un drum de aproximativ 140 km, ajung pe malul apei. Scenariul gri parca incepea sa se intrevada: frig, vant, valuri, in cateva cuvinte destul disconfort termic. Sunt intampinat de administratorul baltii, un om cu adevarat extraordinar, care in urmatoarele momente m-a facut sa imi recapat increderea in mine si in sansele mele de a prinde peste. Dupa trecerea in revista a dotarilor din jurul baltii, respectiv drumuri de acces, stalpi de iluminare, stalpi de curent electric pentru incarcarea bateriilor, ponton si altele, mi-a prezentat toate zonele cu potential pentru a prinde salau.

Balta are o suprafata de aproximativ 70 ha, fiind alimentata cu apa din izvoare proprii. Ceea ce m-a surprins cel mai mult a fost taxa de pescuit. M-a surprins faptul ca pentru pescuitul “catch & release” taxa este zero. Da, ati citit bine, nu exista taxa! Este o noua atitudine, care va contribui cu siguranta la cresterea pescuitului sportiv si va obliga pescarii sa invete sa se comporte cu pestii ce sunt mult mai valorosi vii. O prima constatare este ca apa este foarte curata si limpede, fundul apei este compus din pietris si nisip, un mediu foarte propice dezvoltarii rapitorului.

Din dorinta de a acoperi cat mai mult din suprafata baltii am pescuit fara a insista foarte mult timp pe un loc. Apa avea o temperatura de 1 grad cu plus, iar in aceste conditii era clar ca pestele va fi apatic si nu va fugarii naluca. Pentru a nu depune prea mult efort, va ataca doar daca vom trece prin aproprierea lui. Strategia partidei a fost sa incerc sa pescuiesc pe cat mai multe locuri cu potential: pe praguri, pe gropi, pe platouri, in agatatura. Echipamentul folosit a fost o lanseta de 2,10 Medium light, o mulineta marimea 2000, un fir multifilament de 8 lb, jiguri intre 5 si 9 grame, softuri shad, grub, swimbaits intre 5 si 8 cm. Primul loc abordat a fost un prag la aproximativ 20 m de mal, ce avea o cadere din 2 in 5,5 metri adancime. Aici am pescuit pe cadere, cu un shad de 8 cm armat pe un jig de 5 grame. Aveam informatii ca salaul pe aceasta balta prefera naluci in culori naturale, asa ca am incercat naluci in culori ca alb, perla si blue ice. Dupa mai multe lansari fara atac am abandonat locul plecand mai departe.

Salau la buturugi

Urmarind atent secventele ce se derulau pe sonarul “side imaging”. Vad o groapa la aproximativ 15-20 de metri in lateralul barcii cu o adancime de 7 metri. Ancorez si incep sa pescuiesc. Aici este locul in care am avut si primele contacte cu pestii. Primul atac s-a soldat cu aducerea la barca a unui biban ce s-a incumetat sa atace un shad de 7,5 cm de culoare blue ice. Am incercat sa schimb ceva pentru a scoate din apatie salaul, asa ca am trecut pe un gramaj mai mare, 9 grame, si am armat jigul cu un shad firetiger, mult mai vizibil in apa. Dupa doar cateva lanseuri si-a facut aparitia si primul salau. Un exemplar trecut bine de limita minima, un peste foarte viguros caruia se vede ca ii prieste mediul in care inoata. Am continuat sa pescuiesc ceva mai putin agresiv, cu salturi mici ale nalucii de pe substrat, chiar aproape tarat jigul pe fundul apei. In acest fel, atacurile au inceput sa se imulteasca. Era clar, naluca trebuia animata mai mult pe loc pentru a determina salaul sa atace.

Mergand mai departe, am gasit un platou cu apa de 4-5 m, cu buturugi si stepi din loc in loc, unde mai pescuiau alte doua echipaje de pescari.

Aici, dupa nu foarte multe insisente, ceva s-a atarnat in fir. Nu a atacat hotarat ca ceilalti salai, era intr-adevar altceva. Era un salau trecut de prima tinerete, ce indica pe grip 7 lb.

Un salau viguros

Iata ca Stolnici are si exemplare de salai frumosi. Insistand sa descoprar si alte locuri, am ajuns in dreptul unei insule, ce avea in jurul ei o adancime de 3 metri. In fata acesteia am gasit un alt prag cu o cadere din 3 metri in 6 metri adancime. De data asta am ales sa pescuiesc pe urcarea pragului, datorita faptului ca salaii erau mai apatici si nu urmareau naluca. Am avut surpriza ca alegerea mea sa functioneze si, tragand naluca pe urcarea pragului, salaii se atarnau de fir. Printr-o intepare rapida eram imediat in dril cu acestia. Daca inteparea nu se producea rapid, salaii regurgitau naluca, nemaifiind interesati de aceasta.

Continuand turul baltii, am gasit o statie de pompare dezafectata unde cu siguranta in fata acesteia trebuia sa fie un loc bun. Asa a si fost! Am gasit fund tare format din pietris, unde bibanii isi faceau veacul. Din pacate nu am avut la mine nalucile de biban, probabil m-as fi distrat de minune. Am continuat sa schimb locurile practicand un pescuit dinamic, din loc in loc. Pescuind pe urcarea pragurilor salaii si-au facut din nou simtita prezenta. In concluzie Stolnici este o balta cu potential, cu zone cu praguri pronuntate aproape pe tot perimetrul lacului, gropi, platouri, zone cu stepi si buturugi si nu in ultimul rand cu peste.

Iata ca, daca in conditii de iarna cu temperatura apei de doar 1 grad cu plus, frig si vant am reusit sa am o partida frumoasa, cu siguranta am sa mai revin pe aceasta locatie, pentru a testa si alte tehnici in pescuitul rapitorului cu naluci artificiale.